Informaţiile zilei de la Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., informare pentru beneficiari.

În cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, după cum urmează:

a) în perioada 01 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic;

b) în perioada 01 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare din cursul unui an calendaristic.

Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.

La solicitarea beneficiarului autoritatea legală ”Instituţii de asigurări sociale/ pensii, autorităţi administrative locale, notari publici de pe teritoriul statului de domiciliu”, certifica faptul ca partea „A” a Certificatului de viață a fost semnată personal de titular completând partea „B” a certificatului.

În situația în care nu se prezintă certificatul de viață în termenul indicat, Casa de Pensii Sectorială a M.A.I va proceda la suspendarea plații drepturilor de pensie, începând cu luna următoare expirării termenelor prevăzute mai sus (de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an).

Reluarea plății drepturilor de pensie se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.

Modelul noului certificat de viață (RO/DE, RO/EN, RO/ES, RO/FR, RO/HU, RO/IT) a fost aprobat prin Ordinul Președintelui CNPP nr. 874/26.06.2024 privind reglementarea modalităților de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 și a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum și a existenției beneficiarilor nerezidenți, publicat, la data de 09.07.2024, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651.

Transmiterea certificatului de viață către casa de pensii sectoriala se poate face prin orice mijloace de comunicare, respectiv poștă, fax, e-mail, date de contact care se regăsesc pe site-ul oficial al C.P.S. a M.A.I https://casapensii.mai.gov.ro/contact.

Certificatul de viață se utilizează exclusiv în cazul pensionarilor nerezidenți care încasează pensia în conturi bancare din străinătate sau din România, iar modelul de certificat de viață poate fi descărcat de pe site-ul oficial al C.P.S. a M.A.I. https://casapensii.mai.gov.ro/financiar/certificat-de-viata.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group
Fabrică de lapte / Foto: Freepik
CCR a decis / Foto: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Contor electric

Se dau bani pentru energie! Tot ce trebuie să știți

Românii aflați în situație de sărăcie energetică pot...

Jean Ivan, noul director interimar al Romsilva

Romsilva are un nou director intermediar

Jean Vişan, noul director general interimar al Romsilva....

Casa de schimb / Foto: Arhivă
Neodimium pur
Datorii la stat / Foto: Freepik
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Fabrica de reciclare / Foto: Freepik
BVB
Om de afaceri vorbeste la telefon / Foto: Freepik
Eoliene / Foto: Freepik
Microbuz / Foto: oglindadeazi.ro
foto: pexels.com
SpaceX
Cristian Popa, BNR
Ilie Boloja și Sorin Grindeanu / Foto: George Călin / Mălina Norocea / Inquam Photos

pixel