Iohannis: Nu susţin eliminarea pensiei speciale la magistraţi

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Președintele clarifică lucrurile
Președintele clarifică lucrurile
Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că nu este oportună cumularea pensiei cu salariul pentru cei care lucrează la stat şi a menţionat că nu susţine eliminarea pensiei speciale în cazul magistraţilor sau al militarilor. 

"Personal, sunt de părere că statul român nu îşi permite şi nu trebuie să îşi permită să se cumuleze la stat şi pensia, şi salariul. Pe de altă parte, foarte mulţi specialişti şi-ar dori să rămână în activitate un pic mai mult timp. Şi acest lucru se poate. Dar atunci trebuie găsite metodele cele mai bune pentru a întrerupe, de exemplu, pensia, de a continua pe un salariu care este aferent funcţiei şi, după un timp, se poate reveni la pensie. Nu este, după părerea mea, bine să se continue cumularea pensiei cu salariul la stat. Dacă cineva se pensionează şi se angajează în privat, cred că nu trebuie să avem această limitare", a arătat preşedintele într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a mai apreciat că "PSD a exagerat" cu pensiile speciale, dar a subliniat că acestea trebuie menţinute în cazul militarilor.

"Ştiu că această chestiune se discută şi se dezbate în comisia de specialitate şi cred că e mai bine să mă exprim după ce se clarifică dumnealor între ei în ce fel se doreşte promovarea acestei legislaţii. Dar, da, este clar că trebuie făcut ceva în această zonă, pentru că, pur şi simplu, PSD a exagerat cu aceste pensii speciale. Pe de altă parte, este clar că sunt categorii care trebuie să beneficieze de acest tip de pensie, fiindcă au un serviciu foarte special. De exemplu, nu cred că cineva vrea să renunţe la pensiile de serviciu ale militarilor", a arătat Iohannis.

Citește și S-a hotărât! Cine sunt cei care scapă de tăierea pensiilor speciale

Totodată, s-a pronunţat şi pentru păstrarea pensiilor speciale în cazul magistraţilor, având în vedere că aceştia au o "răspundere enormă".

"Este o discuţie care se va purta în Parlament şi vom vedea care este concluzia. Personal, drept să vă spun, nu susţin eliminarea pensiei speciale la magistraţi. (...) Este un specific aparte, magistratul are o răspundere enormă, are un stres enorm, are o încărcare profesională ieşită din comun şi acordarea pensiilor speciale pentru magistraţi mi se pare în continuare o măsură care trebuie menţinută", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani într-un portofel
ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
ANAF / Foto: DCBUsiness
Lingouri de aur, argint și cupru
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor

Execuția bugetară pe 11 luni: deficit de 6,4% din PIB

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, după...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Volodimir Zelenski în timpul discuțiilor cu Donald Trump la Mar-a-Lago
Schimb valutar. Freepik.com
Autostradă în șantier
Fabrică / Foto: Freepik
Testul rachetei de croazieră strategică cu rază lungă
Bani / FOTO: Freepik
Bani
Foto: Freepik.com
Banca Centrală a Austriei
Codul fiscal. Foto: AI - Freepik.com
Mașini în trafic
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Harta Europei. Foto: Freepik.com
Foto: Pexels.com
Freepik.com
O combină recoltează grâu / Foto: Freepik
CE oltenia

Atac cibernetic asupra Complexului Energetic Oltenia

Activitatea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost...

Benzinarie. Foto: Freepik.com
Dunare

pixel