COP29: Ce prevede acordul lăudat de unii, criticat de alții, încheiat la Baku
La capătul unor dezbateri...
”Ceea ce vreau să precizez este că avem această bucurie să avem venituri mai mari decât cele prognozate, dar ceea ce este îngrijorător este că și cheltuielile au crescut”, a spus Câciu. Și mă întreb, dacă bugetul a fost făcut ”pe un PIB mai mic, în condițiile în care PIB-ul a crescut anul acesta, iar acum venin cu un cinci miliarde de lei în plus la cheltuieli, nu cumva ieșeam din deficit? Deci, trebuie să fim mult mai predictibili când facem prima dată bugetul, pentru că aceste reglaje se fac, rezolvi problemele de moment, dar problemele de structură și de modul în care tu faci bugetele cred că au rămas”, a apreciat ministrul propus pentru Finanțe.
Plata pensiilor
În proiectul rectificării bugetare există în plus la Ministerul Muncii 2,2 miliarde de lei, în condițiile în care Raluca Turcan vorbea de un necesar de 3 miliarde de lei. Cele 2,2 miliarde pot acoperi atât plata pensiilor, cât și a alocațiilor, a fost întrebat Adrian Câciu.
”Este exact suma de care are nevoie Ministerul Muncii pentru a acoperi necesarul de finanțare al Casei de Pensii pentru plata alocațiilor și a compensațiilor pentru consumatorul vulnerabil. Vedeți, se discuta despre sursa de finanțare lipsă. S-a făcut o lege cu consumatorul vulnerabil fără să fie o sursă de finanțare în buget”, a amintit el. Dar, a continuat Câciu, ”pensionarii trebuie să stea liniștiți: pensiile se primesc la timp, toate plățile sociale se vor face la timp.
Ținta este următoarea: toată lumea să primească ce are de primit: pensionarii să-și primească banii, salariații să-și primească banii, să nu existe facturi întârziate. Iar peste toate acestea, să nu ieșim din ținta de deficit”.
Banii de la Ministerul Energiei
În privința Ministerului Energiei, Virgil Popescu spunea că are nevoie de 400 de milioane de lei pentru a asigura plata compensațiilor la facturile din energie. Se taie în acest proiect al rectificării bugetare bani de la Ministerul Energiei. Vor fi probleme?
Nu, absolut deloc, a răspuns Adrian Câciu. ”Nu se taie acei bani, pentru că acei bani nici nu au fost, până la urmă, deoarece această lege a compensațiilor a apărut după rectificarea din august, deci la Ministerul Energiei se creează o nouă linie bugetară, se pun sumele necesare strict pentru decembrie. Important este ca cetățeanul să primească factura cu discount, IMM-urile să primească factura când trebuie”. Și da, o va primi, a asigurat ministrul propus, ”pentru că am discutat cu ministrul Popescu să nu avem asemenea sincope. Din punctul de vedere al finanțării este asigurat. Deci, nu este vorba că se taie banii care ar fi fost pentru așa ceva, pentru că acești bani nu au fost prinși. Este o lege care făcută între rectificarea unu și rectificarea doi”.
Citește și Rectificare bugetară. Cum sunt împărțiți banii. Ce ministere primesc sumele cele mai mari
Citește și Adrian Câciu: ”Vom avea RAPID rectificare și bugetul pe 2022”
Potrivit oficialiului, ”o să am discuții în guvern, astfel încât bugetul nou să fie făcut mult mai atent din perspectiva capacității de a face execuție bugetară decât a capacității de a angaja sume”. Pentru că, a explicat el, este ușor să pui sume pe hârtie, iar la final să spuneți, dar de ce luați bani de acolo. Pentru că, așa cum este cazul Ministerului Agriculturii, pe fonduri europene există o situație, și anume nu s-au cheltuit bani.
Nu cred că avem nevoie de noi taxe
Se vorbește de o taxă pe mașinile poluante, fără să se intre prea mult în detalii, despre o creștere a contribuției la Pilonul II de pensii la 4,75% până în anul 2024. Ce se va întâmpla în acest sens?
”Sunt adeptul unei analize atente a regimului fiscal. Pentru că nu cred că noi avem nevoie de noi taxe. Taxele există deja în Codul fiscal. Problema este că, din punctul meu de vedere, sunt deficitar distribuite”, a arătat Adrian Câciu. Adică avem facilități pe anumite zone care nu își ating scopul, iar pe de altă parte, poate avem zone care, poate, ar trebui îmbunătățite din perspectiva cotelor de taxare dacă este cazul. O discuție care însă se va face cu mediul antreprenorial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
La capătul unor dezbateri...
"Make the impossible possible"...
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Este o manevră care face parte din planurile de...
Amazon continuă să-și...
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Suedia este pregătită să...
Bitcoin, cea mai mare...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...