Bitcoin, spre pragul de 100.000 USD: Ce schimbări aduce noul val de optimism cripto
Bitcoin, cea mai mare...
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 18-26 aprilie 2023, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile şi în Republica Argentina.
Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine şi redinamizarea interacţiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global.
America Latină reuneşte state membre sau în proces de aderare la OCDE, cu economii emergente, care contribuie sau pot contribui în mod semnificativ, la nivel global, la securitatea alimentară, la cea energetică sau climatică, la recuperarea economică post-pandemie şi dezvoltarea durabilă.
Principalele obiective ale vizitelor oficiale ale Preşedintelui României în America Latină vizează: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de interes comun; prezentarea poziţiilor şi evaluărilor României, ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, vecin direct al Ucrainei, privind războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei şi contracararea efectelor acestuia care au proiecţii la nivel global care se resimt şi în America Latină, inclusiv pentru combaterea falselor narative ruse; creşterea profilului politic şi economic al României în acest spaţiu; impulsionarea contactelor sectoriale şi dezvoltarea unor proiecte bilaterale concrete în domeniile economiei, comerţului, cercetării, protecţiei mediului şi schimbărilor climatice, agricultură, educaţie, cultură, protecţie civilă şi altele; aprofundarea cooperării şi a coordonării la nivelul forurilor multilaterale, pentru apărarea multilateralismului şi a dreptului internaţional, inclusiv a principiilor Cartei ONU.
Interesul acordat de România consolidării relaţiilor cu Republica Federativă a Braziliei, Republica Chile şi Republica Argentina se înscrie, de asemenea, în procesul de aprofundare a cooperării Uniunii Europene cu America Latină şi Caraibi, proces orientat în prezent spre pregătirea Summitului Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC), din luna iulie a acestui an, de la Bruxelles. Continentul latino-american este considerat o zonă de importanţă strategică pentru Uniunea Europeană şi statele sale membre, inclusiv în actualul context geopolitic global, marcat de numeroase surse de divergenţe şi de acumularea de noi tensiuni. În acest sens, va fi reafirmat angajamentul ţării noastre de a contribui activ, prin valorificarea avantajelor sale competitive şi a relaţiilor sale tradiţionale cu statele de pe continentul latino-american, la succesul acţiunii globale a Uniunii Europene şi la obţinerea unor rezultate de durată cu ocazia Summitului de la Bruxelles.
Ţinând cont de complexitatea contextului actual la nivel global, Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia în toate discuţiile oficiale provocările de securitate fără precedent pe care România trebuie să le gestioneze la nivel naţional şi, alături de partenerii săi, la nivel european şi euroatlantic. Va fi pus accentul pe nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, a tendinţelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului şi ale dreptului internaţional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU.
De asemenea, discuţiile vor aborda şi alte teme de actualitate de pe agenda internaţională, printre care combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităţilor sociale şi egalitatea de gen, consolidarea democratică şi promovarea drepturilor omului, nevoia dinamizării formatelor de cooperare regională pentru a aduce beneficii tangibile în primul rând la nivel economic şi social.
Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, Preşedintele Klaus Iohannis va discuta cu Preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva atât stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regionale şi respectiv cea internaţională.
Obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină şi Caraibi, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei Declaraţii comune. Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură.
Având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potenţialul oferit de cele două pieţe, vizita va urmări, totodată, promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunităţile de cooperare şi investiţii în industrie, energie, agricultură, IT şi alte sectoare.
Vizita oficială în Republica Chile, cea de-a doua etapă a turneului sud-american, prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani, beneficiază deja de un cadru dinamic al dialogului politico-diplomatic în ultimii ani. Construită pe premise bilaterale favorabile, vizita are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două ţări şi încurajarea contactelor interumane.
Pe agenda discuţiilor oficiale dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Gabriel Boric se vor afla stadiul şi perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilităţi de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale şi atragerea reciprocă de investiţii, pe sectoarele de IT, energie, mediu şi agricultură. Situaţiile de urgenţă şi reacţia la catastrofele generate de schimbările climatice vor figura, de asemenea, pe agendă, urmând a fi semnat un Memorandum de înţelegere între instituţiile responsabile din cele două ţări.
Cooperarea în plan multilateral, aspectele legate de climatul de securitate în vecinătatea celor două ţări, consolidarea democraţiei la nivel global, apărarea drepturilor omului şi combaterea schimbărilor climatice, inclusiv educaţia pentru climă, sunt teme care vor fi abordate în cadrul discuţiilor celor doi şefi de stat.
În plan educaţional, România va deschide în perioada următoare primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române. Această acţiune creează premisele pentru creşterea contactelor interumane şi a proiectelor culturale comune.
Programul oficial va mai include şi vizitarea, împreună cu omologul chilian, a Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile, proiect de un simbolism special pentru statul gazdă. Preşedintele României va dona muzeului un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, vor fi donate copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni evacuaţi de autorităţile române şi primiţi în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria Chile.
Vizita oficială în Republica Argentina va prilejui întrevederea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu Preşedintele Alberto Fernandez, fiind prima vizită la acest nivel în ultimii 30 de ani.
Obiectiv principal al vizitei îl reprezintă evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări şi identificarea în comun a domeniilor unde există perspective de creştere a schimburilor comerciale şi de atragere de noi investiţii, pentru ambele state. Preşedintele Klaus Iohannis va afirma disponibilitatea României de a conlucra cu Argentina pentru promovarea obiectivelor comune de politică externă, inclusiv din perspectiva poziţionării celor două ţări cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia pe multiple planuri.
Discuţiile vor viza, totodată, şi nevoia de cooperare multilaterală pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei asupra creşterii economice durabile, provocările şi oportunităţile cooperării în diferite formate regionale specifice fiecărei părţi, importanţa consolidării democratice pe continentul latino-american şi a aprofundării parteneriatului bi-regional cu Uniunea Europeană, inclusiv prin semnarea unor noi acorduri economice.
În cadrul consultărilor oficiale, Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Alberto Fernandez vor evalua şi posibilităţile concrete de a consolida şi de a extinde cooperarea în domenii de importanţă majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură, educaţie, mediu şi promovarea educaţiei privind schimbările climatice, situaţii de urgenţă şi securitate maritimă.
Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Argentina, vor fi semnate documente bilaterale de cooperare în domeniul situaţiilor de urgenţă şi în cel al cercetării agricole.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bitcoin, cea mai mare...
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...