Majorarea punctului de pensie. Dorința ministrului Muncii

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ar fi ideal, a spus Violeta Alexandru
Ar fi ideal, a spus Violeta Alexandru
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, consideră că ar fi “ideal” dacă până la sfârșitul lunii va fi prezentată situația economică și bugetară a României, pentru astfel, se va putea calcula procentul cu care va fi majorat punctul de pensie.

Violeta Alexandru a afirmat că îşi doreşte ca Guvernul să comunice ”în cel mai scurt timp posibil” decizia referitoare la majorarea punctului de pensie.

“Părerea mea este că, cu cât mai repede această comunicare, cu atât mai respectuos faţă de oameni pentru că discuţia trenează. E adevărat, lucrurile au fost într-o continuă evoluţie în această perioadă în care s-au închis activităţi ca urmare a efectelor pandemiei. Nimeni nu avea cum să prevadă că se va ajunge la această situaţie, lucrurile încep să-şi revină, dar încă în acest moment sunt în evoluţie, cert este că trebuie să tragem linie şi să vedem care este situaţia şi, în cea ce mă priveşte, consider că ar trebui să fie acest bilanţ al încasărilor la buget şi al situaţiei economiei cât mai devreme cu putinţă, ideal la sfârşitul lunii iunie, dar rămâne să vadă Ministerul Finanţelor când este momentul comunicării”, a declarat Alexandru, la B1 TV.

Citește și ANUNȚ IMPORTANT! Ce se întâmplă cu PENSIILE românilor DIN STRĂINĂTATE

Ea a spus că este adepta reducerii cheltuielilor din alte zone ale sistemului bugetar, nu de la pensii.

”Şi eu şi colegii mei suntem pentru creşterea pensiilor, eu m-am exprimat şi public, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raţionalizate. Nu aici aş face o raţionalizare, cât în alte cheltuieli din sistemul public”, a mai spus Alexandru

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL
ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto
ANAF / Foto: DCBUsiness
Lingouri de aur, argint și cupru
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor

Execuția bugetară pe 11 luni: deficit de 6,4% din PIB

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, după...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Volodimir Zelenski în timpul discuțiilor cu Donald Trump la Mar-a-Lago
Schimb valutar. Freepik.com
Autostradă în șantier
Fabrică / Foto: Freepik
Testul rachetei de croazieră strategică cu rază lungă
Bani / FOTO: Freepik
Bani
Foto: Freepik.com
Banca Centrală a Austriei
Codul fiscal. Foto: AI - Freepik.com
Mașini în trafic
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Harta Europei. Foto: Freepik.com
Foto: Pexels.com

pixel