Marile companii încep concedierea în masă a celor care refuză vaccinarea

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Marile companii încep concedierile în masă ale celor care refuză vaccinarea
Marile companii încep concedierile în masă ale celor care refuză vaccinarea
United Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene americane, a anunţat miercuri că va concedia aproape 600 de angajaţi care au decis să nu se vaccineze, contrar politicii sale anti-COVID-19 şi una dintre cele mai stricte din ţară.

Într-un comunicat intern difuzat marţi de responsabilii companiei, United Airlines notează că peste 99 % dintre cei 67.000 de angajaţi s-au vaccinat în decurs de şapte săptămâni după lansarea politicii sale anti-COVID-19, mărturisind că unii dintre ei s-au arătat „refractari” vaccinării.

„Din păcate, pentru cei 1% dintre angajaţii care au decis să nu se vaccineze vom demara procedura de despărţire de companie conform politicii noastre”, notează consilierul delegat, Scott Kirby, şi preşedintele, Brett Hart, în acest comunicat în care a dorit să mulţumească majorităţii lucrătorilor care s-au vaccinat. Potrivit purtătorului de cuvânt, măsura afectează 593 de persoane.

United Airlines a cerut la începutul lunii august ca întregul personal să se vaccineze în următoarele săptămâni sau riscă să fie concediaţi, dar a acceptat unele scutiri pe motive de boală sau religioase, în baza cărora se confruntă cu cel puţin o trimitere în judecată.

Criză istorică. SUA riscă să intre pentru prima dată în insolvenţă

Responsabilii au lăudat spiritul civic care i-a determinat pe unii angajaţi să-i convingă pe ceilalţi de beneficiile vaccinării, evitând internările în spital sau chiar decesele, subliniind că pandemia „ucide 2.000 de persoane zilnic”.

United Airlines este una dintre companiile care, precum Tyson Foods, Walmart sau giganţii tehnologici, au impus condiţii ferme angajaţilor privind vaccinarea, spre deosebire de altele care au propus ca alternativă teste frecvente pentru COVID-19.

Alte companii aeriene, precum Delta Airlines, au încercat să impulsioneze vaccinarea propunând o creştere a asigurării medicale, sugerând că spitalizările pentru cazurile de COVID-19 sunt foarte costisitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.


pixel