Martin Moise: 3% din cifra de afaceri va declanșa o criză în sectorul energetic

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Martin Moise: 3% din cifra de afaceri va declanșa o criză în sectorul energetic
Martin Moise: 3% din cifra de afaceri va declanșa o criză în sectorul energetic
Introducerea unei contribuţii de 3% din cifra de afaceri pentru companiile din energie va declanşa o criză în sectorul energetic, iar banii colectaţi nu se vor duce în bugetul statului, ci în cel al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat, miercuri, Martin Moise, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES). 

"Cred că este o greşeală. Aceste contribuţii merg în bugetul ANRE, nu în bugetul de stat. Până acum, contribuţiile la ANRE erau de 0,1% din cifra de afaceri, ceea ce înseamnă o creştere de 30 de ori, la 2,4 miliarde de lei. Nu ştim ce ar putea face ANRE cu aceşti bani", a spus Moise. 

Potrivit acestuia, pentru piaţa de energie, acest lucru va echivala cu declanşarea unei crize. Furnizorii de energie sunt cei mai afectaţi şi, în final, toate aceste taxe în plus vor duce tot la scumpirea energiei. 

"Toate acestea se vor reflecta în costurile finale, deci tot consumatorul va fi cel care le va suporta", a subliniat el. 

La rândul său, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a susţinut, marţi, într-un comunicat, că introducerea unui impozit pe cifra de afaceri ar duce la falimentul multor companii energetice, ceea ce va afecta securitatea energetică şi economia României. 

ACUE îşi exprimă profunda îngrijorare privind recentele declaraţii politice care stigmatizează companiile energetice şi zvonurile asociate referitoare la introducerea unui impozit pe cifra de afaceri. 

"Dacă aceste informaţii 'pe surse' s-ar materializa, consecinţele ar fi devastatoare, nu numai pentru sectorul energetic, ci şi pentru întreaga economie românească şi pentru români. De asemenea, este de aşteptat să apară numeroase falimente şi nici o companie să nu fie în măsură să îşi asume rolul de furnizor de ultimă instanţă", au spus oficialii ACUE. 

Întrucât furnizarea de energie este o activitate bazată pe marje mici de profitabilitate, introducerea unui impozit pe cifra de afaceri ar însemna ca furnizorii şi traderii de energie să fie expuşi riscului de a rămâne fără lichidităţi, ceea ce i-ar obliga să îşi întrerupă activitatea de vânzare a energiei electrice, a gazelor naturale şi a agentului termic. 

Această situaţie va determina, la rândul ei, probleme semnificative de siguranţă a aprovizionării cu energie, în special în perioada de iarnă, putând genera un risc pentru securitatea naţională. 

Totodată, capacitatea investiţională a companiilor energetice ar fi grav afectată, iar investitorii ar fi nevoiţi să sisteze programele de investiţii, deşi există un consens larg că sunt absolut necesare investiţii de mai multe miliarde de euro pentru continuarea modernizării sistemului energetic şi pentru dezvoltarea de noi capacităţi şi a unor noi resurse. 

"Dată fiind importanţa strategică a sectorului energetic şi rolul acestuia pentru Bursa de Valori Bucureşti, introducerea unui astfel de impozit pe cifra de afaceri ar avea consecinţe foarte grave asupra preţului acţiunilor şi ar crea pagube colaterale, pe scară largă, companiilor româneşti listate, pieţei de capital, dar şi zecilor de mii de români care au investit în acţiunile acestor companii", au mai spus reprezentanţii companiilor din energie. 

De asemenea, semnalul transmis comunităţii de afaceri ar fi dezastruos, percepţia despre România în străinătate fiind afectată pe termen lung. 

ACUE subliniază că membrii săi respectă legislaţia românescă şi sunt buni plătitori de taxe şi impozite, contribuind împreună, în ultimii ani, cu circa un miliard de euro/an la bugetul de stat. 

"ACUE face apel la responsabilitatea liderilor politici şi solicită consultări adecvate, precum şi o evaluare detaliată a impactului înainte de luarea oricărei decizii majore care poate afecta sectorul energetic şi economia României", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel