Medicamente la ușă, pentru clujeni

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament
Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament
Poşta Română a încheiat un acord de colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca prin care operatorul național de servicii poștale va livra medicamente și materiale sanitare pentru pacienții aflați în evidența ambulatoriilor integrate ale spitalului și care sunt incluși în programele naționale ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj (Programul Național al bolilor neurologice – scleroză multiplă, Programul Național al bolilor endocrine, Programul Național pentru boli rare – epidermiloză buloasă, Programul Național de Diabet).

Trimiterile vor ajunge la ușa pacienților prin serviciul StaiAcasă Plus al Poștei Române care permite clienţilor persoane juridice publice sau private, livrarea door-to-door a comezilor către clienți. Cu acest serviciu nou al Poștei Române produsele comandate pot fi livrate direct la adresa indicată de client, prin intermediul rețelei companiei.

Toate pachetele vor fi ambalate și transportate conform recomandărilor producătorilor/ distribuitorilor de materiale sanitare, iar acolo unde necesită condiții de frig la transport, vor fi preluate în lăzi frigorifice. Salariații poștali vor contacta destinatarul, indicând intervalul orar pentru livrare și vor face livrarea la adresa indicată. Destinatarul confirmă primirea prin semnatură pe formularul AWB, iar angajatul nostru încasează suma de 15 lei (fără TVA), contravaloarea taxei de distribuire, fie cu numerar, fie cu POS.

În contextul epidemiologic actual, românii trebuie să respecte indicațiile autorităților privind izolarea la domiciliu, iar acest serviciu este gândit ca urmare a satisfacerii necesității unei nevoi din ce în ce mai acute a furnizorilor de livrare la domiciliu a comenzilor.

Citește și UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Pentru funcționalitatea acestui nou serviciu pus de la dispoziție de Poșta Română, operatorul național de servicii poștale a format echipe dedicate acestui tip de activitate. Toți angajații Poștei Române au fost instruiți în confomitate cu măsurile de prevenire şi limitare a răspândiri a virusului COVID-19 transmise de către Ministerul Sănătăţii. Aceștia vor păstra distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie alimentele. Deasemenea, nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Factorii poștali dedicați care distribuie comenzile de alimente către beneficiarii aflați la domiciliu, sunt echipați cu măști și mănuși. Totodată, flota auto dedicată cu care se realizează distribuirea de alimente este dotată cu dezinfectant de mâini și cu dezinfectant de suprafețe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...


pixel