Ministrul Spătaru anunță un plan de sprijin pentru marea industrie

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Ce măsuri sunt prevăzute
Ce măsuri sunt prevăzute
Ministerul Economiei va adopta, în perioada imediat următoare, un plan de măsuri de sprijin pentru marea industrie, pe Cadrul temporar de criză, elaborat la nivelul Comisiei Europene, urmând să fie susţinut, indirect, şi sectorul antreprenorial, a anunţat joi ministrul Economiei, Florin Spătaru, la un eveniment de specialitate.

"Susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului - şi aici mă refer doar din perspectiva industriei, pentru că este mai aproape de Ministerul Economiei, reprezintă un obiectiv strategic pentru o ţară cum este România şi pentru Uniunea Europeană - şi tocmai de aceea am luat măsuri în 2021, în 2022, pentru a susţine aceste companii, pentru a putea să depăşească această criză economică - pentru că vorbeam de preţuri foarte mari la energie, preţuri foarte mari la gaz - şi plafonarea pe care am realizat-o la nivelul Guvernului României a contribuit din plin la asigurarea unei continuităţi. Dar asta nu este suficient - şi aici aş vrea să fac legătura între marea industrie şi mediul antreprenorial, pentru că trebuie să existe o balanţă între cele două elemente. Sistemul antreprenorial poate funcţiona în anumite zone fără mare industrie dar, de asemenea, marea industrie generează între 8 şi 10 companii la nivelul fiecărui angajat care lucrează pentru această industrie şi, tocmai de aceea, suntem în fază finală, adoptăm un plan de măsuri pentru marea industrie pentru a o putea susţine, pe Cadrul temporar de criză, care a fost elaborat la nivelul Comisiei Europene. Asta înseamnă că vom putea susţine indirect şi sectorul antreprenorial", a menţionat Florin Spătaru, la conferinţa "Business şi Antreprenoriat", organizată de Ziarul Bursa.

Pe de altă parte, ministrul Economiei a precizat că, în acest an, au fost lansate trei instrumente financiare care vizează sectoarele economice, care au fost accesate şi prin care vor fi finanţate companiile mici şi mijlocii.

El a făcut referire la schema de minimis pentru creşterea competitivităţii, la companii mici, cu capitalul românesc, care au accesat aceste fonduri şi care reuşesc să îşi dezvolte un sistem de calitate care să ducă la creşterea acestei competitivităţi.

În ceea ce priveşte economia circulară, ministrul Economiei a precizat că luni vor fi publicate 45 de companii, marea majoritate companii cu capital românesc, companii mici, care "vor pune la muncă aceşti bani din bugetul naţional pentru crearea unui ecosistem în economia circulară".

Totodată, el a vorbit despre schema pentru industria prelucrătoare, referindu-se la companii cu capital românesc, care au venit cu proiecte sustenabile care să ducă la diminuarea deficitului de balanţă comercială şi care vor realiza produse pe care până acum le importam. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel