Mircea Coșea. Cele cinci lecții de învățat din 2021

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Profesorul de economie Mircea Coşea a explicat, într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS, care sunt lecţiile pe care ar trebui să le învăţăm la final de 2021. 

Prima lecţie pe care cred că trebuie să o învăţăm este că trebuie să ne bazăm din ce în ce mai mult pe resursele proprii. Pentru că în sistemul global de valori, de servicii, de mărfuri, pot să apară dificultăţi, blocaje, cum s-a întâmplat în timpul pandemiei şi atunci, simplul fapt că nu se produceau măşti decât într-o singură ţară din lume, arată că la nivel naţional resursele trebuie folosite astfel încât să te poţi proteja de o eventuală criză a legăturilor globale. Pentru că pandemia ne-a învăţat că modelul global al economiei este în schimbare şi că efectele regionalizării le surclasează pe cele globale. 

Al doilea lucru este că nu există niciodată siguranţa că un ciclu economic merge doar pe un trend pozitiv. Se pot întâmpla oricând decalaje care pot face ca un ciclu economic pozitiv să se oprească şi să devină negativ. Am învăţat până acum că se bloca acest ciclu pe motive financiare sau imobiliare. Iată că se poate bloca şi pe motive care nu ţin de economie, ci de alte cauze, aşa cum e acum cea sanitară. Oricât de bine ar merge economia, ea trebuie să fie pregătită pentru efecte din domenii absolut neeconomice", a transmis profesorul.

"Tot ce părea permanent se poate schimba deodată"

"În al treilea rând, ne aşteptăm ca ceea ce până în momentul de faţă părea să fie permanent şi neschimbabil, să se schimbe deodată. Astfel, tot ce însemna libera circulaţie a persoanelor şi a informaţiilor se blochează, ceea ce înseamnă că trebuie să existe o protecţie a valorilor, ca ele să nu fie distorsionate. Circulaţia valorilor pe economia globală s-a dovedit a fi oricând blocabilă. Am învăţat că lanţurile valorice, care produc un telefon prin 40-50 de piese produse în diferite ţări, pot oricând să cadă. 

A patra lecţie este ...

Citește tot articolul pe DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness

pixel