Modificări privind tichetele sociale acordate pentru nou-născuţi. Veste bună pentru beneficiari

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a pus în transparenţă o "ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2024 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate cu tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile pentru nou-născuţi, pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi prorogarea unui termen".

Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027  prevede un ansamblu de măsuri integrate prin care sprijină aplicarea strategiilor naționale și locale pentru a contribui în mod direct la  susținerea procesului de reducere a fenomenului sărăciei și la susținerea grupurilor vulnerabile în vederea depășirii situației de excludere socială, în linie cu principiile Pilonului european privind drepturile sociale, contribuind astfel la atingerea țintelor pe care România și le-a asumat și care vor fi monitorizate în cadrul Semestrului European.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2024 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate cu tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile pentru nou-născuţi, pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi prorogarea unui termen, a fost stabilit cadrul legal în vederea acordării de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriile de cupluri mamă-nou-născut defavorizate, în corelare cu Prioritatea 10. - Ajutorarea persoanelor defavorizate.

În contextul operaționalizării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2024 a rezultat necesitatea modificării actului normativ în scopul atingerii obiectivului propus, respectiv acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru cuplurile mamă-nou-născut defavorizate, explică MIPE în nota de fundamentare a proiectului.

(...) S-a constatat faptul că termenele instituite la art. 10 alin.(3) și art. 12 alin.(3) sunt insuficiente și etapa de comunicare a listelor pentru tichetele sociale pe suport electronic distribuite, prevăzută la art.8 este omisă, modificarea actului normativ este necesară și oportună pentru a asigura realizarea integrală a obiectivului propus.

 

Schimbările propuse

 

Ministerul explică: "Proiectul de act normativ propune modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2024 prin modificarea alin. ( 3) al art. 10 și art.12 și introducerea a două noi alineate în cadrul articolului 8, cu aspecte privind momentul transferării sumelor, termenul de utilizare a măsurii de sprijin material acordată pe tichetul social emis pe suport electronic pentru cuplurile mamă-nou-născut defavorizate și al transmiterii listelor de distribuire a tichetelor sociale emise pe suport electronic.

La art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2024 este necesar a fi modificat termenul de transferare a sumelor aferente tichetelor sociale pe suport electronic distribuite destinatarilor finali, astfel ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să efectueze acest transfer către unitatea emitentă în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la primirea listelor de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Se propune introducerea celor două alineate în cadrul art.8, prin descrierea etapelor de transmitere a listelor de distribuire cu semnăturile destinatarilor finali, în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr.4.221/2024 privind aprobarea Procedurii specifice de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru categoriile de cupluri mamă-nou-născut defavorizate, precum și mecanismul de implementare aferent, aprobat conform art. 12 alin. (6) din  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2024.

S-a constatat necesitatea modificării actului normativ la art. 12, alin (3), în sensul că data de începere a utilizării tichetului social pe suport electronic va curge de la data alimentării acestuia și nu de la data emiterii, astfel, destinatarii finali să nu fie afectați de o perioadă mai scurtă de utilizare a tichetului social pe suport electronic. O perioadă mai lungă de utilizare a sumelor aferente tichetelor sociale emise pe suport electronic permite destinatarilor finali să folosească întreaga măsură de sprijin, ceea ce va determina adăparea acesteia la nevoile grupului vulnerabil căruia i se adresează, și care se află într-o situație de deprivare materială severă.

Deoarece implementarea măsurii de sprijin nu a fost în acest moment demarată, din punct de vedere al emiterii și acordării, precizăm că modificarea propusă a actului normativ nu afectează raporturile juridice. 

Necesitatea adoptării proiectului de act normativ este dată de imposibilitatea respectării prevederilor existente și atingerea obiectivului propus, precum și pentru evitarea eventualelor consecințe negative asupra categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate".

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com

pixel