Monica Anisie NU are o dată limită până când vor fi închise școlile

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a informat luni, într-o videoconferinţă, că măsura de suspendare a cursurilor poate continua.

"Suntem conştienţi că în această perioadă nevoia de informare din partea autorităţilor către români trebuie accentuată, astfel încât să trecem cu bine de această situaţie. Măsura de suspendare a cursurilor poate continua până când nu va mai exista niciun pericol asupra sănătăţii copiilor noştri. Învăţarea este un proces continuu, pe care toţi trebuie să îl susţinem, indiferent de condiţiile speciale în care temporar ne putem afla", a afirmat Anisie.

Cursuri de teleșcoală oferite de TVR pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Potrivit acesteia, suspendarea cursurilor a făcut ca şcoala să se mute din sala de clasă în spaţiul de acasă.

Monica Anisie a amintit că MEC a încheiat un parteneriat cu Televiziunea Română pentru proiectul "Teleşcoala".

"Cadrele didactice vor fi sprijinite de colegii noştri din clasele Corpului Didactic şi experţii e-learning din cadrul proiectului CRED. Am decis ca MEC să încheie şi un parteneriat cu Televiziunea Română. Acest parteneriat este modalitatea prin care colegii mei cadre didactice pot ajunge prin lecţiile realizate de către ei la cât mai mulţi elevi. Pentru început, am ales ca cei cărora ne adresăm prin intermediul proiectului 'Teleşcoala' să fie elevii care trebuie să continue pregătirea pentru examenele naţionale şi anume elevii de clasa a VIII-a şi clasa a XII-a", a precizat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Studiou Disney / sursa foto: Pexels.com / Lucas TENTELIER
Foto: Reuters
Case de schimb valutar
Plată online / Foto: Freepik

pixel