Nicușor Dan: În zece zile vom avea un guvern. Partidele negociază o schiță comună a programului de guvernare

Autor: Monika Baciu
Data publicării:
nicusor dan - FOTO: Agerpres
nicusor dan - FOTO: Agerpres
România ar putea avea un nou guvern învestit în cel mult zece zile, potrivit estimărilor președintelui Nicușor Dan, care a anunțat că partidele politice implicate în negocieri – PSD, PNL, USR și UDMR – dau dovadă de deschidere și raționalitate, iar o primă schiță a programului de guvernare va fi prezentată luni.

Președintele României, Nicușor Dan, anunță o schiță a programului de guvernare și negocieri rezonabile între partide. Președintele Nicușor Dan a declarat duminică, în cadrul unei apariții publice la meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu, că „în zece zile” România ar putea avea un guvern învestit. Șeful statului s-a arătat încrezător în ritmul negocierilor dintre partidele politice și în capacitatea acestora de a ajunge rapid la un acord.

„Suntem într-o fază de discuţii... Eu apreciez foarte mult că toţi oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Aşteptaţi-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiţă, mâine, despre cum o să meargă lucrurile. Nu va fi varianta finală (a pachetului de măsuri fiscale – n.r.). Va fi o schiţă agreată de partide”, a declarat președintele României, Nicușor Dan, potrivit Agerpres.

Discuții în desfășurare: „Toate sunt scenarii de lucru”

Nicușor Dan a subliniat că negocierile sunt în plină desfășurare și că niciun acord final nu a fost încheiat deocamdată.

„În acest moment, toate sunt scenarii de lucru. În momentul în care o să vedeţi un pachet asumat de partide, acela va fi, dar sunt scenarii de lucru. Toate lucrurile astea sunt la stadiul de discuţii în momentul acesta”, a reiterat președintele.

Schimbările se conturează: luni, o primă schiță a programului de guvernare

O primă formă a programului de guvernare este așteptată luni. Președintele anunțase această etapă încă din cursul săptămânii trecute, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni – prima de la preluarea mandatului.

„Ne dorim ca luni să avem o primă schiţă a programului de guvernare. (...) Nu am discutat de nume (de premier – n.r.) până în momentul acesta. Toate discuţiile au fost pe program”, a precizat șeful statului.

Toate partidele vor la guvernare

Într-o declarație susținută joi, Nicușor Dan a confirmat că toate formațiunile politice implicate în negocieri – PSD, PNL, USR și UDMR – doresc să intre în viitorul executiv.

„O să fie o discuţie simultană cu discuţia pe celelalte capitole de program, care urmează să fie finalizată luni. O să fie o lungă discuţie luni după-amiază pe tot pachetul”, a explicat președintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel