Noi reglementări pentru terenurile agricole și forestiere şi noi posibilităţi de exploatare a acestora - Document din Parlament

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
pexels.com
pexels.com
A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea articolului 28 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997.

Iată ce explică iniţiatorii în nota de fundamentare a proiectului:

"În România dreptul de proprietate este garantat de Constituţie, iar conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Alineatele 6 şi 7 ale articolului 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 prevăd că: 'Membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora' şi 'Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte".

Însă interdicţia de înstrăinare a dreptului de proprietate trebuie apreciată strict şi limitativ prin raportare la acest drept, el existând atâta timp cât subzistă bunul care îi formează obiectul. În schimb, dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt drepturi temporare, aşa cum rezultă din dispoziţiile Codului Civil, care impune limite temporare a existenţei acestora, limite incompatibile cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate.

Prin urmare, constituirea unui dezmembrămant al dreptului de proprietate nu poate fi considerată sub nicio forma ca fiind o modalitate de epuizare a substanţei dreptului de proprietate. 

De aceea, dorim completarea articolului 28 al Legii cu un nou alineat, alin (6*), prin care stabilim că "membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune pot constitui dezmembrăminte ale dreptului de proprietate doar pentru transmiterea folosinţei."

În concluzie, aceasta modificare a legii va contribui la o mai bună utilizare a acestor categorii de terenuri (ţinând cont de faptul că zona submuntană şi de colină poate fi folosita pentru scopuri multiple: instalarea de panouri fotovoltaice, turism, exploatarea apelor minerale, centre de tratament si recuperare şi multe alte activităţi socio-economice), constituirea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate având în vedere o modalitate de exploatare şi punere în valoare a respectivelor bunuri."  

Documentul poate fi studiat aici.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Statul online, puțin folosit doar 17,4% dintre români au interacționat digital cu autoritățile - FOTO: Freepik@andranik.h90
Aluminiu
Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA - FOTO: Freepik

Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA

SUA renunță la tarife uriașe pentru paste italiene!...

BYD devansează Tesla și devine cel mai mare producător de mașini electrice din lume în 2025 - FOTO: Freepik@perzfotografia
Declarația unică / Foto: DCBusiness
Migrație / Sursa foto: Freepik.com

Exodul românilor din Marea Britanie atinge cote record

Tot mai mulți români aleg să părăsească UK.

Muncitor al ELCEN
DEER lansează licitație de 14,7 milioane lei pentru asigurări de sănătate ale angajaților - FOTO: Freepik@juanialgar
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
cransmontana - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Gov.ro
Manageri
nicolas maduro - FOTO: Captură CNN
Ilie Bolojan - FOTO: Agerpres

Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare

Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare...

Donald Trump
nicolas maduro - FOTO: Donald Trump Social Truth

Imaginea zilei cu Maduro

Donald Trump a publicat imaginile zilei cu Nicolas Maduro.

Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Aproape 45.000 de consumatori fără energie, sute de posturi nealimentate - FOTO: ISU Hunedoara
Ursula von der Leyen
Grupuri armate păzesc intrarea în Cuartel de la Montaña (Cazarma de la Munte) din Caracas, Venezuela, la 3 ianuarie 2026, după ce mai multe explozii au fost raportate în capitală. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele Unite l-au „capturat c
Cine este Nicolas Maduro, președintele controversat al Venezuelei - FOTO: Agerpres
Completare document / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare
ftse - FOTO: Freepik@funtap
Foto: Pexels.com

Statul vrea să știe cine deține terenurile României

Proiect de lege pentru evidența terenurilor deținute de...

Citrice. Foto: Freepik.com
Delegațiile din Ucraina și SUA

pixel