Oamenii de afaceri protestează față de modul de selecție a firmelor pentru ajutorul de stat

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministerul Economiei
Ministerul Economiei
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) protestează împotriva modului de departajare a companiilor selectate de Ministerul Economiei pentru a primi ajutor de stat conform HG 959/2022, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

"Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), reprezentând firme cu capital românesc care desfăşoară activităţi de producţie, aduce în atenţia opiniei publice modul defectuos de gestionare a ajutoarelor de stat, care duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fonduri din bani publici", se menţionează în comunicat.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 959/2022 s-a instituit o schemă de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare, apel de proiecte lansat de Ministerul Economiei. În cadrul apelului, care s-a închis la data de 16.12.2022, au fost depuse un număr de 81 de proiecte, dintre care 21 au obţinut punctajul maxim de 100 de puncte.

"Ghidul solicitantului prevedea în mod expres prezentarea unui plan de afaceri care "trebuie să reliefeze eficienţa economică a întreprinderii şi viabilitatea investiţiei pentru care se solicită sprijin financiar". În vederea departajării celor 21 de companii care au obţinut punctajul maxim, s-a avut în vedere numai criteriul de rentabilitate a cifrei de afaceri, fără ca acesta să fie considerat în contextul analizei "viabilităţii investiţiei", respectiv a capacităţii de absorbţie şi utilizare a ajutorului de stat de către firmele calificate", subliniază sursa citată.

Aceasta a dus, în opinia reprezentanţilor AOAR, la apariţia unor situaţii derizorii, pe baza informaţiilor publicate, care discreditează procesul de evaluare.

De exemplu, susţin reprezentanţii organizaţiei, una dintre companiile care a primit finanţare este o companie cu o cifră de afaceri pe anul 2021 de 5.100 lei, cu un profit de 541 de lei, având o rentabilitate a cifrei de afaceri de 90,29%. Această companie urmează să primească ajutor de stat şi să efectueze o "investiţie viabilă" cuprinsă între 26,25 milioane de euro şi 45 de milioane de euro.

Totodată, 6 din cele 8 companii câştigătoare au o cifră de afaceri sub 600.000 lei, iar cifra de afaceri medie a tuturor câştigătorilor este de 1,108 milioane lei (aproximativ 220.000 de euro). Fiecare dintre aceste companii urmează să primească ajutor de stat şi să efectueze "investiţii viabile" de câte 30 milioane de euro fiecare (valoare medie). Numărul total (cumulat) de angajaţi ai celor 8 companii câştigătoare este de 14, revenind la o medie de 1,75 angajaţi/companie câştigătoare, iar rentabilitatea medie pentru cele 8 companii câştigătoare este de 67,2% (atingând şi peste 90%, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Economiei), cu mult peste rentabilitatea firmelor cu activitate de producţie (situată, în medie, între 5,2% şi 17%), semnalează AOAR.

"Consultarea unor astfel de tabele de către cei care au făcut departajarea celor 21 de firme ar fi reprezentat o condiţie obligatorie şi ar fi evitat eliminarea firmelor cu activităţi reale în industria prelucratoare de către 'firme de apartament'. Ţine de un minim nivel de discernământ să realizezi că astfel de firme câştigă licitaţia, dar nu au experienţa şi resursele pentru realizarea unor investiţii de amploare şi nici capacitatea de absorbţie şi implementare de ajutoare de stat de până la de 200 de ori mai mari decât cifra lor de afaceri. Cel mai probabil, ele sunt folosite pentru mascarea unor interese economice ale altor entităţi care nu vor sa apară public şi/sau care nu s-ar fi calificat şi vor face în perioadele următoare schimbarea de acţionariat (prin majorări de capital, împrumuturi convertibile făcute direct sau indirect etc). Altfel spus, ajutorul de stat devine tranzacţionabil între agenţii economici prin vehicule utilizate special pentru astfel de licitaţii", spun reprezentanţii AOAR.

Aceştia consideră că, prin ignorarea analizei planului de afaceri şi a "viabilităţii investiţiei" de către cei care au făcut departajarea, se pun bazele unei "pieţe secundare" pe care se vor tranzacţiona firme utilizate în scopul câştigării licitaţiilor pentru ajutorul de stat.

"Ele fac o concurenţă neloială companiilor cu activitate efectivă în industria prelucrătoare şi care au aplicat pentru aceste ajutoare de stat. Procedura de departajare a ajutoarelor de stat bazată strict pe rentabilitate, ruptă din contextul analizei viabilităţii, creează o situaţie fără precedent, defectuoasă, lipsită de transparenţă şi de raţiune economică. Gestionarea deficitară a ajutoarelor de stat va duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fonduri din bani publici", mai spun reprezentanţii asociaţiei.

AOAR consideră că, în acest context, se impune corectarea modului de departajare a celor 21 de companii, ţinând seama, în conformitate cu Ghidul solicitantului, de "viabilitatea planului de investiţii" şi de plauzabilitatea absorbţiei efective a ajutorului de stat de către aplicanţi.

Membrii AOAR solicită, de asemenea, ca toate companiile care au obţinut punctajul maxim de 100 de puncte şi au istoric de activitate şi cifre de afaceri compatibile cu nivelul ajutorului de stat cerut, să fie luate în calcul în vederea obţinerii finanţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel