Pensii speciale. Casta privilegiaților a ajuns la 10.000 de oameni

Autor: Adrian Ilie
Data publicării:
Bani
Bani
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii martie 2019, de 9.288 persoane, în creştere cu 15 persoane faţă de februarie, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Datele oferite de CNPP nu îi includ pe foștii parlamentari, deoarece aceștia își primesc pensiile din bugetul celor două Camere ale Parlamentului.

Cei mai mulţi, respectiv 3.769, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.088 lei, din care 16.893 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 850 de persoane. Pensia medie era de 5.543 lei, din care 3.378 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 808 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.436 de lei (2.683 lei de la bugetul de stat).

Citește și: Pensii impozitate cu 90%. Cine sunt cei vizaţi

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.454 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.854 lei, din care 7.674 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 604 persoane, media fiind de 7.734 lei, din care 4.323 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.803 pensionari, pensia medie fiind de 4.156 lei, din care 2.480 lei suportaţi din bugetul de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ispectori ai ANAF și Vamei
Oameni pe stradă
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Adrian Negrescu
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

pixel