Pentagonul și-a luat angajamentul "să ia măsuri". Despre ce e vorba

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Pentagonul ACUZĂ Beijingul! Ce s-a întâmplat
Pentagonul ACUZĂ Beijingul! Ce s-a întâmplat
Cei mai înalţi responsabili ai Pentagonului şi-au luat angajamentul joi "să ia măsuri" dacă armata SUA va ajunge să coroboreze informaţiile despre primele plătite de Moscova pentru uciderea soldaţilor americani în Afganistan, notează AFP.

Întrebaţi de o comisie a Congresului în legătură cu aceste informaţii ale spionajului american, secretarul Apărării, Mark Esper, şi şeful de stat-major american, generalul Mark Milley, care s-au exprimat public pentru prima dată cu privire la această afacere care a declanşat un scandal la Washington, au subliniat că serviciul militar de informaţii nu le-a "coroborat".

Washingtonul ştie de mai mulţi ani că Rusia îi sprijină pe insurgenţii afgani, în special prin livrarea de arme, a afirmat generalul Milley. "Este însă o mare diferenţă între a înarma şi a da ordine", a insistat el.

Washington a aprobat vânzarea avioanelor F-35 către Japonia

"Ştim despre arme, ştim despre sprijin", a adăugat generalul american. "Dar în cazul ruşilor, nu avem vreo dovadă concretă, nici informaţii despre instrucţiunile date. Este ceva foarte diferit", a continuat el.

"Vom face săpături. Vom descoperi dacă este adevărat. Iar dacă este adevărat, vom lua măsuri", a dat el asigurări, fără să precizeze felul măsurilor avute în vedere.

La rândul său, Mark Esper a ţinut să menţioneze că, deşi credibilitatea acestor informaţii nu a fost coroborată, Pentagonul ia "în serios" toate informaţiile despre ameninţări la adresa forţelor americane.

Cotidianul New York Times, urmat de Washington Post şi Wall Street Journal, a raportat că agenţi ruşi au distribuit discret bani unor combatanţi "apropiaţi talibanilor" pentru a ucide soldaţi americani sau ai NATO în Afganistan.

Informaţiile în cauză au fost transmise preşedintelui Donald Trump, iar Consiliul pentru Securitate Naţională de la Casa Albă a discutat despre acestea la sfârşitul lui martie fără a se lua vreo decizie, au adăugat cotidianele americane citând surse anonime din rândul spionajului SUA.

Rusia şi talibanii au dezminţit în bloc aceste informaţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF SAF-T
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oleoductul Drujba
Exploatare minieră de suprafață / Foto: BHP
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...


pixel