Pentagonul testează o nouă tehnologie de recunoaștere. E altceva

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
O tehnologie de recunoaștere altfel decât celelalte
O tehnologie de recunoaștere altfel decât celelalte
După recunoaștere facială și amprentare, o nouă tehnologie s-ar putea impune de la sine - identificare, la distanță, după bătăile inimii. Cercetătorii americani sunt convinși că inima nu înșală niciodată. Pentagonul gândește la fel. 

Pentagonul a elaborat tehnologia laser Jetson, care monitorizează mișcările pielii generate de bătăile inimii și surprinde nuanțele ritmului cardiac, individuale pentru fiecare om, relatează MIT Technology Review. Autorii proiectului susțin că Jetson funcționează pe o distanță de până la 200 de metri și are o precizie de 95%.

Lucrările sunt încă la început și, fără îndoială, este nevoie de perfecționare. Nu de altceva, dar aparatul reușește să-și îndeplinească misiunea numai dacă persoanele vizate poarte haine ușoare. Un palton, spre exemplu, este încă de nepătruns. În plus, identificarea durează circa 30 de secunde, ceea ce înseamnă că ținta Jetson ar trebui să rămână nemișcată.

Citește și Pentagonul vrea costum robotizat pentru vindecarea rănilor

În schimb, există și avantaje. Înainte de toate pentru că ”semnătura inimii” este foarte greu de falsificat decât un chip sau amprenta unui deget susțin creatorii tehnologiei. Ceea ce înseamnă că Jetson va deveni un ajutor neprețuit pentru structurile care răspund de securitate, dar și pentru militari. În plus, există și o parte ”pașnică” a utilizării aparaturii: cu ajutorul ei, medicii pot urmări de la distanță starea de sănătate a pacienților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

pixel