Piața de energie în haos? Șeful ANRE, reacție după apariția unor oferte aiuritoare

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
George-Sergiu Niculescu
George-Sergiu Niculescu
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George-Sergiu Niculescu, a declarat joi că intervenția Guvernului pentru a controla creșterile de prețuri la gaze și energie este justificată, având în vedere ofertele neserioase ale unor furnizori, care au ajuns la 8 lei pe kilowatt-oră (kWh). Acest fapt indică o lipsă de maturitate pe piața energetică, a subliniat Niculescu în cadrul unui eveniment dedicat sectorului energetic.

Intervenția Guvernului în piața energetică

"În calitate de președinte al autorității de reglementare, care, practic, este arbitrul pieței de energie electrică și a gazelor naturale, nu pot să spun că aceste suprareglementări fac bine pieței de energie din România. Dar să nu uităm că fără aceste măsuri pe care Guvernul României le-a luat, în momentul de față am fi avut mari probleme, atât din perspectiva suportabilității consumatorilor non-casnici, și vorbim aici de menținerea competitivității pe piețele interne și externe, iar din punct de vedere al consumatorilor casnici am fi avut mari probleme în nivelul de suportabilitate al facturii. Și atunci este, din punctul meu de vedere, perfect normală intervenția Guvernului pentru a stăvili aceste creșteri de prețuri fără precedent pe care le-am văzut, evident, pe o perioadă de timp bine determinată, este rolul statului să intervină atunci când mecanismele de piață corecte nu mai funcționează și măsuri trebuiau luate", a susținut șeful ANRE.

Necesitatea maturității în rândul furnizorilor

Niculescu a subliniat necesitatea ca actorii de pe piața energetică să manifeste maturitate și responsabilitate, criticând ofertele de 8 lei/kWh pentru consumatorii casnici, valabile după 1 aprilie, când urma să expire plafonarea prețurilor impusă de Guvern. El a evidențiat că astfel de oferte denotă o lipsă de seriozitate și înțelegere a lecțiilor învățate în ultimii trei ani.

"Cred că trebuie să dăm dovadă de maturitate în ceea ce privește piața de energie. Și atunci când văd pe comparatorul de prețuri - și am văzut acum ceva timp - oferte din partea unor furnizori de energie electrică de 8 lei per kilowatt-oră, deci aproximativ 8.000 lei per megawat-oră, oferte pentru consumatori casnici după 1 aprilie, de asemenea sunt oferte neserioase. Nu dăm dovadă de maturitate în piață, nu dăm dovadă că am învățat din lecțiile pe care le-am trăit în ultimii trei ani și în continuare încercăm să punem în piață astfel de oferte neserioase. Eu îmi doresc, evident, ca și dumneavoastră, mai multă lichiditate în piață, îmi doresc ca un consumator să migreze de la un furnizor la altul, astfel încât furnizorii să-și dea seama că s-a terminat perioada aceea în care consumatorul era captiv și plătea orice preț pe care furnizorul îl cerea", a arătat acesta.

Apel la o implicare mai activă a furnizorilor

În plus, președintele ANRE a atras atenția furnizorilor asupra necesității de a fi mai activi pe piața de energie, observând că mari cantități de energie sunt achiziționate de traderi, ceea ce poate influența negativ prețurile pentru consumatori. El a subliniat că, dacă furnizorii nu se adaptează și nu devin la fel de activi precum traderii, acest lucru se va reflecta în prețurile plătite de consumatori.

"Furnizorii trebuie să fie mai activi, iarăși, este părerea mea personală, în piața de energie. Vedem cantități de energie electrică pe care marii producători le scot la vânzare, cantități de energie care sunt achiziționate de traderi, nu de furnizori. Lucrul acesta, mai devreme sau mai târziu, se va vedea în prețul consumatorului. Dacă furnizorii nu se vor adapta în așa fel încât să fie și ei la fel de activi pe cât sunt traderii în piața de energie, putem să vorbim de lichiditate nu o oră, ci o lună. Este vorba despre a trece de la a vorbi la a acționa, iar lucrul acesta se vede în piață. Ultimele mari tranzacții de energie electrică sunt achiziționate de către traderi, iar ulterior acele cantități de energie vor ajunge la furnizori, care vor refactura către consumator. Deci, noi vom plăti, practic, acea energie. E vorba de maturitate, ca să concluzionez", a atenționat Niculescu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul ZF Power Summit, un eveniment dedicat exclusiv pieței de energie, ajuns în acest an la cea de-a 14-a ediție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social

pixel