Piețele globale își schimbă paradigma, intră într-o nouă eră, anunță Morgan Stanley

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un nou avertisment lansat investitorilor din întreaga lume
Un nou avertisment lansat investitorilor din întreaga lume
Ted Pick, copreședinte băncii Morgan Stanley a ajuns la concluzie că piețele globale se află la începutul unei schimbări fundamentale după o perioadă de aproape 15 ani de rate scăzute ale dobânzilor și datorii corporative ieftine.

"Traversăm un moment cumplit, dar extraordinar prin efectele lui; avem prima pandemie din ultimii 100 de ani. Avem parte de prima invazie în Europa din ultimii 75 de ani. Și avem prima inflație mondială din ultimii 40 de ani", a spus Pick. "Când ai o astfel de combinație, când ajungi la intersecția dintre pandemie, război și inflație, acest lucru semnalează o schimbare de paradigmă, sfârșitul a 15 ani de represiune financiară și următoarea eră care va urma."

Un sentiment împărtășit de elita de pe Wall Street

Cei mai importanți directori de pe Wall Street au lansat avertismente cu privire la economie, începând cu Jamie Dimon, CEO al JPMorgan Chase, potrivit căruia se apropie "un uragan economic". Stare de spirit împărtășită și de președintele Goldman Sachs, John Waldron, care a descris "șocurile de sistem" suprapuse ca fiind fără precedent. Chiar și directorul general al unei bănci regionale, Bill Demchak, a declarat că o recesiune este inevitabilă.

În loc să tragă pur și simplu un semnal de alarmă, Pick, care a lucrat timp de trei decenii la Morgan Stanley și conduce divizia bancară și comercială a firmei, a oferit un context istoric și impresia sa despre cum vor arăta vremurile tumultoase care vor urma.

Inflația și recesiunea rămân principalele temeri

Piețele vor fi dominate de inflație și recesiune, susține Pick: "Vom avea perioade în care va fi teribil de cald, iar alte perioade în care va fi ger de crapă pietrele, iar clienții vor trebui să navigheze printre ele".

Incertitudinea din această perioadă a redus, cel puțin pentru moment, activitățile pe partea de fuziuni, deoarece companiile se îndreptă spre necunoscut. "Calendarul bancar s-a mai liniștit un pic, deoarece oamenii încearcă să înțeleagă dacă această schimbare de paradigmă va fi clarificată mai devreme sau mai târziu."

Problema ratei dobânzii rămâne centrală

Ratele scăzute sau chiar negative ale dobânzilor au fost un semn distinctiv al epocii anterioare, la fel ca și măsurile de injecție de bani în sistem, inclusiv programele de cumpărare de obligațiuni, cunoscute sub denumirea colectivă de relaxare cantitativă. Aceste măsuri i-au penalizat pe cei care economisesc și au încurajat împrumuturile masive.

Eliminând riscul din sistemul financiar global timp de ani de zile, băncile centrale au forțat investitorii să își asume un risc mai mare pentru a obține un randament. Companiile neprofitabile au fost menținute pe linia de plutire prin accesul ușor la datorii ieftine. Mii de start-up-uri au apărut în ultimii ani cu misiunea de a arde bani și de a crește cu orice preț.

Acele zile au apus, deoarece băncile centrale dau prioritate luptei împotriva inflației galopante. "Această schimbare de paradigmă, la un moment dat, va duce la un nou ciclu", a spus el. "A trecut atât de mult timp de când a trebuit să ne gândim la o lume cu rate reale ale dobânzii și un cost real al capitalului care să distingă companiile câștigătoare de cele care pierd, acțiunile câștigătoare de cele care pierd."

Citește și Șeful băncii Goldman Sachs vede numai ȘOCURI fără precedent în economie

Citește și Goldman Sachs: 2022, cel mai prost an din istorie pentru fondurile speculative

Citește și Vine ”URAGANUL ECONOMIC”, pregătiți-vă! Este sfatul unui mare bancher american

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik

pixel