Planurile Guvernului Cîțu pentru PENSIONARI. Elena Cristian: Am eu un SOMNIFER pentru doamna Turcan

Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Elena Cristian: Din acest MOTIV vrea Turcan sa modifice SALARIUL MINIM
Elena Cristian: Din acest MOTIV vrea Turcan sa modifice SALARIUL MINIM
EXCLUSIV
Elena Cristian, redactor șef la DCBusiness, explică pe înțelesul tuturor "dodiile" spuse de ministrul Muncii, Raluca Turcan, dar și strategia pe care se bazează, cu privire la "mărirea" PENSIILOR.

"Noul ministru al Muncii, Raluca Turcan (fost vicepremier în Guvernul Orban) adoptă o strategie veche de cel puțin 31 de ani referitoare la pensionari. Mai exact, încearcă să-i păcălească cu o nouă lege care vezi, draga Doamne, le-ar face dreptate. Mult trâmbițatul sistem al contributivității, despre care se vorbește cam de când doamna Turcan e în politică, ar urma să fie inclus într-o nouă lege a pensiilor (personal, nu mai pot număra câte legi de acest fel NEAPLICATE am avut). Care până se scrie, până se cirește, până se urcă pe site-uri, până trece de Parlament etc, va fi paravanul perfect pentru o plafonare a pensiilor.", a declarat Elena Cristian.

Jurnalista a vorbit despre strategia exactă pe care se bazează Raluca Turcan în privința pensiilor.

"Altfel spus, ca să traduc eu ce a spus doamna ministru Turcan: pensiile NU se măresc anul asta, dar vom face o nouă lege. De ce nu măresc? Că așa ați promis Doamna ministru în campanie electorală? Nu pentru că NU sunt bani, ci pentru că politicienii au făcut o nefăcută, spune șefa de ma Muncă. În concluzie, rămâne cum am stabilit: pensiile NU se indexează cu rata inflației, altă majorare probabil că NU va fi anul asta și doamna ministru se apucă să scrie noua carte a pensiilor. 

Reacția Elenei Cristian apare după declarația ministrului Muncii, Raluca Turcan.

"Suntem pe o Lege 263, veche, în care punctul de pensie se actualiza raportat la rata inflaţiei şi 50% din câştigul salarial mediu brut, şi în baza acelei legi noi am făcut majorarea cu 14% la finalul anului trecut. În mod normal, pensiile ar fi trebuit indexate cu rata inflaţiei la început de an, dar politicienii ce au făcut? Rapid au pus în logică electorală şi au aranjat majorările exact în perioadă de campanie electorală. De la 1 septembrie ar trebui să intre în vigoare această Lege 127/2019 publicată în Monitorul Oficial, dar cu câteva articole prorogate până la 1 septembrie, care ar avea un impact bugetar pentru doar 4 luni de 48 de miliarde de lei şi pentru anul viitor de 138 de miliarde de lei. Ei, în acest context, cu două legi care se bat cap în cap, cu una care trebuie să intre de la 1 septembrie complet nepregătită, pentru că nu s-a făcut nici măcar cel mai mic pas şi v-am spus dacă în Guvernul PSD în 90 de zile veneau cu actualizarea tuturor pensiilor nimeni nu mai putea da înapoi, pentru că eram pregătiţi pentru recalcularea pensiilor", a susţinut ministrul.

"Nu pot să dorm bine noaptea în condiţiile în care în momentul de faţă în România există pensionari care câştigă 78.634 de lei pe lună, în condiţiile în care contributivitatea ar acoperi o pensie de 5.205 lei.", a subliniat Turcan.

Jurnalista NU a putut "concepe ideea" că ministrul Muncii poate "pierde nopți" gândindu-se la pensiile nesimțite așa că a venit cu o propunere de NEREFUZAT.

"Înțeleg că are insomnii din cauza pensiilor mari. Doamna ministru când vă fuge somnul de la PENSIILE NESIMȚITE vă rog să numărați pensiile de 800 de lei. Sigur vă va apuca somnul si nu veți ajunge la 1.000.000, numărul celor care trăiesc cu circa 150 de euro pe lună.", a mai adăgat Elena Cristian.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel