Plata în ruble pentru gazul rusesc. OMV a luat o decizie controversată

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
O soluție care se impune în situația dată
O soluție care se impune în situația dată
Austria este una dintre cele mai dependente state europene de importurile de gaze rusești. O situație care face imposibilă renunțarea imediată la această resursă energetică.

În acest context, grupul energetic austriac OMV se pregăteşte să deschidă conturi în ruble la Gazprombank în Elveţia, potrivit publicației Financial Times, care citează surse sub acoperirea anonimatului. O decizie care, fără îndoială, va atrage criticile unora și altora dar care, prin forța împrejurărilor, pare să fie, deocamdată, singura soluție capabilă să nu arunce economia țării în haos. 

Anunțul vine după ce compania rusă Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului. Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.

Guvernul austriac a informat că livrările de gaze naturale ruseşti spre ţară continuă fără restricţii şi nu sunt indicii că situaţia se va schimba, în timp ce se străduieşte să găsească surse alternative. 

Financial Times afirmă, de asemenea, că italienii de la Eni, alt mare client al Gazprom, analizează diferite variante de rezolvare a aceleeași probleme. Compania trebuie să ia o decizie până la finalul lunii mai, când este scadentă următoarea sa plată pentru livrările ruseşti.

Citește și Prețul petrolului urcă, euro îngenunchează, bitcoin se prăbușește. O NEBUNIE

Un purtător de cuvânt al OMV a declarat pentru Reuters că firma lucrează la o soluţie în conformitate cu sancţiunile, ar a refuzat să specifice dacă aceasta înseamnă folosirea conturilor în ruble, aşa cum a raportat FT. Nici reprezentanţii Eni nu au dorit să comenteze.

Compania germană Uniper va transfera plăţile pentru gazul rusesc către o bancă rusească şi nu va mai utiliza o bancă din Europa, a anunţat joi publicaţia Rheinische Post.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com

pixel