BNR pune lacătul pe creditele pentru populaţie. Cu o singură excepţie

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
BNR
BNR
BNR a aprobat limitarea creditării populației prin diminuarea gradului de îndatorare, măsură care a fost discutată timp de un an. Noile condiţii  nu se aplică, însă, unui tip de credit.

UPDATE - Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale, potrivit Regulamentului pentru modificarea condiţiilor de creditare aprobat, miercuri, de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Noile limite se vor aplica din 1 ianuarie 2019. 

"Consiliul de Administraţie al BNR a adoptat astăzi, 17 octombrie a.c., Regulamentul pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, cu modificările şi completările ulterioare. Conform noilor prevederi, nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută. Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor totale lunare de plată raportate la venitul net lunar. Rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe ce urmează a fi ocupată de debitor. Regulamentul se aplică atât instituţiilor bancare, cât şi IFN", se arată într-un comunicat al băncii centrale. 

Toate solicitările de credit formulate înainte de 1 ianuarie 2019, inclusiv cele aferente unor programe guvernamentale adresate clienţilor persoane fizice, precum programul Prima Casă, se soluţionează pe baza reglementării de la momentul depunerii cererii la bancă, chiar dacă acordarea creditului are loc după 1 ianuarie 2019. 

Excepţie de la regulă fac creditele acordate exclusiv în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a proiectului de regulament sunt exceptate de la noile cerinţe privind gradul de îndatorare. Acest lucru nu este valabil, însă, pentru refinanţările ce presupun şi acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e). 

Banca centrală oferă şi un exemplu cu privire la impactul noului regulament asupra nivelului ratelor maxime contractate de debitori. Astfel, pentru o persoană cu un venit net de 3.000 de lei, rata lunară maximă este de 1.413 lei până la 31 decembrie 2018, urmând ca de la 1 ianuarie 2019 să nu depăşească 1.200 de lei. În cazul unei gospodării formate din doi adulţi şi doi copii, cu venituri totale de 5.000 lei net lunar, rata maximă va fi de 2.000 de lei din ianuarie anul viitor, faţă de 1.996 lei în prezent. 

În ceea ce priveşte îndatorarea la nivel individual pe segmentul creditelor ipotecare, media pieţei până la 31 decembrie este de 47% urmând ca, după 1 ianuarie, să scadă la 40% (45% pentru prima locuinţă). De asemenea, la creditele de consum, gradul de îndatorare la nivel individual este de 45% urmând să se reducă la 40% din 2019. 

Potrivit BNR, unul dintre obiectivele urmărite la modificarea Regulamentului este simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice şi consolidarea creşterii sustenabile a activităţii de creditare în condiţiile în care, conform noii metodologii de calcul, nivelul creditului şi al ratelor aferente va putea fi stabilit uşor de orice solicitant. Un alt obiectiv este protejarea populaţiei cu venituri medii şi cu venituri sub valorile medii în sensul îmbunătăţirii capacităţii de plată, pentru creditare sănătoasă. 

Totodată, comunicatul băncii centrale arată că este vorba şi despre facilităţi pentru creşterea sustenabilă a activităţii de creditare a populaţiei în sensul în care vor exista reguli mai permisive pentru achiziţionarea primei locuinţe ce urmează a fi ocupată de debitor, iar limita gradului de îndatorare nu se aplică pentru maxim 15% din portofoliul de credite noi destinate persoanelor fizice, la nivelul fiecărui creditor. De asemenea, va fi redusă birocraţia bancară pentru acordarea unei credit. 

Măsuri similare de ordin prudenţial au fost adoptate deja în alte ţări cum ar fi Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Cehia, se precizează în comunicatul Băncii Naţionale a României. 

La începutul acestei luni, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, anunţa că Banca Naţională a României se gândeşte la o orientare pe baze sănătoase a creditării, fiind spre binele consumatorilor şi al industriei. 

"Eu aş redefini aceste măsuri. Suntem în faza finală. Vor fi anunţate într-un timp nu prea îndepărtat. Am discutat şi cu industria. Am discutat şi cu alţi factori de decizie în România şi aş redefini. Noi ne gândim la o orientare pe baze sănătoase a creditării. E spre binele consumatorilor, utilizatorilor de credite, să-şi evalueze bine posibilităţile de rambursare ca să nu mai avem surprize. Dificultăţile de rambursare ale populaţiei şi ale sectorului corporatist, întreprinderilor, sunt chestiuni de stabilitate financiară şi pe noi ne preocupă acest lucru. Este şi spre binele industriei să nu trăiască din nou cu o creştere a creditelor neperformante", a spus Mugur Isărescu în 3 octombrie. 

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa din octombrie, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an. 

De asemenea, a fost decisă menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. 

Știrea inițială - Nu există motive de îngrijorare și nu se pune problema să se întrevadă o criză, dar, cum se spune, ”paza bună trece primejdia rea” a explicat Dan Suciu și a adăugat că: ”Este mai bine să se ia astfel de măsuri în perioadele liniștite, decât să se aștepte să se ajungă la dezechilibre”.

Ponderea creditelor în lei acordate către gospodăriile populației a crescut ușor în august, la 8%, comparativ cu 7,11% în ianuarie 2018 și 6,80% în 2017. Ponderea creditelor noi, în lei, acordate către gospodăriile populației, a crescut, de asemenea: 8,51% în august, comparativ cu 7,58% la începutul lui 2018 și 6,90 în 2017. 

De cealaltă parte, analiștii financiari privesc cu rezerve măsura anunțată de Banca Națională. ”BNR adoptă o perspectivă foarte prudentă, atunci când se gândește să limiteze gradul de îndatorare al populației”, este de părere analistul financiar Aurelian Dochia, care spune că indicatorii statistici în privința gradului de îndatorare din România nu făceau ca o astfel de măsură să fie stringentă.

Creditele acordate IMM-urilor se află în declin pentru că acestea preferă să apeleze la surse proprii de finanțare, de multe ori antreprenorii preferând chiar să utilizeze resursele familiei, decât să apeleze la bănci.

Nu băncile sunt de vină pentru că nivelul creditării către IMM-uri nu se află la cele mai înalte cote, spune Dochia, ci micile afaceri, care au indicatori economici slabi și nu îndeplinesc condițiile pentru a primi un credit performant. În aceste condiții,  IMM-urile sunt mai degrabă îndatorate către proprietarii lor, decât la bănci.

Limitarea gradului de îndatorare către populație nu va îmbunătăți cu nimic creditarea către IMM-uri, dacă nu vine și cu o relaxare a condițiilor în care micile companii pot accesa credite. Nu este necesară punerea în antiteză a celor două componente ale creditării, către populație și către micile companii, pentru că băncile au resursele financiare să le susțină pe amândouă în același timp, spune Dochia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
Banca Naţională a României
Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...

Marcel Boloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Dumitru Nancu
Dumitru Nancu
Tineri / Foto: Freepik

CCIR a organizat Forumul de Afaceri România – Polonia

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

foto: pexels
Tichete / Foto: DCBusiness

Tichetele scapă de impozitare și contribuții sociale

O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...

Dacia Bigster / sursa foto: Dacia.ro

Vânzările Dacia în Europa au scăzut

Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...

Exploatare minieră
Experții au analizat toate aspectele / FOTO: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Daniel Apostol, Franck Neel și Raluca Covrig / Foto: DCBusiness

pixel