Vehicule electrice: UE și China aproape de un acord privind taxele vamale
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Primele Brute Subscrise (PBS) de sucursalele societăților de asigurări înregistrate în alte țări ale Uniunii Europene au crescut cu aproximativ 107% pe segmentul asigurărilor generale, în 2022. Cu tot cu asigurările de viață, acest segment se apropie deja de 2 miliarde de lei și cel puțin 1,5 milioane de clienți. Se precizează că, din 12 mai, este în vigoare o lege care protejează și această categorie de clienți de efectele unui faliment și care va genera și un plus de venituri pentru FGA, într-o perioadă de vârf a plăților, se arată în raportul elaborat de Studii Financiare.
Sucursalele societăților de asigurări din străinătate venite în România în baza pașaportului european vor fi obligate să cotizeze la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) pentru activitatea din România, în cazul în care nu sunt deja parte dintr-o schemă de garantare dintr-o altă țară, reiese din prevederile legii 112/2023 privind aprobarea OUG 102/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. Ca efect, clienții respectivelor societăți, ca și terții păgubiți de asigurați ai acestor entități vor fi despăgubiți de FGA, în caz de faliment. Până acum, doar societățile reglementate și supravegheate din România erau obligate să cotizeze la FGA și, prin urmare, doar clienții și păgubiții acestora beneficiau de acoperire în caz de faliment.
1. Sunt obligaţi să contribuie la Fond, în condiţiile prezentei legi, următorii asigurători, conform Legii 213/2015, în forma modificată prin OUG 102/2021, aprobată prin legea 112/2023:
a) asigurătorii autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv pentru activitatea sucursalelor acestora care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene;
b) asigurătorii europeni, pentru activitatea de asigurare desfăşurată pe teritoriul României prin intermediul sucursalelor stabilite în România, cu respectarea prevederilor alin. (2).
2. Asigurătorii europeni contribuie la Fond doar pentru acea parte a activităţii sucursalelor pentru care scheme de garantare din statele membre de origine ale acestora nu protejează creditorii de asigurări în caz de lichidare bazată pe insolvenţă.
Un alt efect pozitiv al noilor reglementări este și acela că noile contribuții vor aduce un plus de venituri Fondului de Garantare a Asiguraților, într-o perioadă de vârf pentru plăți, adică în contextul falimentului Euroins. Același act normativ prevede, de altfel, că firmele de asigurare vor vira o contribuție specială, în cazul în care FGA trece printr-o perioadă mai încărcată. Această contribuție specială va funcționa ca un fel de împrumut pe care asigurătorii îl acordă fondului până este depășită perioada dificilă, pentru că noua legislație prevede că sumele vor fi restituite.
Contribuţie specială percepută de la asigurători, în cazul în care Fondul gestionează situaţii de insolvenţă pentru care se estimează că se vor plăti sume care depăşesc disponibilităţile Fondului…
Prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (2), contribuţiile speciale datorate şi virate în contul Fondului se vor restitui asigurătorilor atunci când disponibilităţile Fondului sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări şi pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege; Fondul nu datorează dobânzi aferente contribuţiilor speciale încasate.
Amintim că Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) plătește toate creanțele creditorilor de asigurări, în limita a 500.000 de lei per creanță. Sunt plătiți atât clienții firmelor de asigurare falimentare care solicită returnarea părții din primă rămasă în vigoare, cât și păgubiții (clienți sau terți) care au înregistrat daune.
Cât va încasa FGA în plus de pe urma contribuțiilor sucursalelor și clienții căror societăți vor fi principali beneficiari- Calcule Studii Financiare
Așa cum arătam și mai sus, conform raportului ASF asupra pieței asigurărilor în 2022, sucursalele societăților de asigurări din străinătate au subscris, anul trecut, prime de peste 1,9 miliarde de lei, în creștere cu 58% față de 2021. În prima parte a acestui an, activitatea sucursalelor a continuat cu siguranță să crească, având în vedere că două dintre aceste entități devin prezențe notabile pe piața RCA. Ca structură, în 2022, asigurările de generale au adus aproape 1,2 miliarde, în timp ce asigurările de viață au contribuit cu peste 700 de miliarde de lei.
În cadrul asigurărilor generale, RCA ocupă de departe cea mai mare pondere, cu peste 34%, urmată de asigurările agricole, despre care Studii Financiare scria recent, și asigurările de incendiu și calamități naturale. Pe RCA, rezultatele din 2022 reflectă, practic, activitatea Axeria Iard, sucursală a unei societăți franceze omonime care avea deja o cotă de piață de 5-6% la finalul anului trecut. Cota societății a continuat să crească în acest an firma, ajungând, potrivit estimărilor noastre, la peste 700.000 de polițe RCA în portofoliu. Tot de anul acesta a început să emită mai substanțial și HD Insurance, sucursală a unui asigurător din Cipru care vinde în România doar RCA.
Pe segmentul asigurărilor de viață, principalii emitenți sunt Metropolitan Life (societate de top la nivelul întregii piețe), Aegon și Cardiff Assurance.
Conform estimărilor Studii Financiare, bazate pe datele din 2022, până la finalul acestui an (legea privind contribuția a intrat în vigoare pe 12 mai) sucursalele vor mai vinde de cel puțin 950 de milioane de lei în zona de asigurări generale și în jur de 450 de milioane de lei pe asigurări de viață. Dacă am aplica doar cotele percepute acum (4% pentru asigurări generale și 0,4% pentru asigurările de viață), ar rezulta un plus de circa 40 de milioane de lei pentru FGA. Totuși, având în vedere noul context legislativ, precum și cele 100.000 de cereri de despăgubire deja primite în procedura de la Euroins, este de așteptat ca autoritățile să aplice în curând și o cotă specială.
Presupunând că această cotă va fi apropiată de nivelul contribuțiilor normale, ar rezulta că din asigurări generale, venitul suplimnetar generat pentru FGA va fi de circa 70 de milioane de lei, în timp ce din asigurări de viață ar rezulta încă 15-18 milioane de lei. În total, așadar, cel puțin 85-90 de milioane de lei vor veni, în plus, la FGA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Este o manevră care face parte din planurile de...
Amazon continuă să-și...
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...