Președintele Chinei, Xi Jinping, va deschide ”balul” în Elveția

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Forumul Economic Mondial (WEF) a fost nevoit să anuleze, pentru al doilea an consecutiv, cea mai importantă reuniune a sa anuală, Forumul de la Davos (Elveţia), dar va organiza în schimb o serie de prezentări şi dezbateri virtuale între elita politică şi de afaceri a lumii, începând luni cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, informează EFE.

Forumul de la Davos, singurul eveniment capabil să atragă cei mai importanţi lideri politici ai lumii, şefii celor mai puternice companii şi oficialii care conduc politicile economice ale celor mai mari puteri, a fost anulat pentru prima dată în luna ianuarie 2021 din cauza crizei sanitare. În luna septembrie a anului trecut organizatorii au anunţat că ediţia din 2022 va fi organizată din nou în luna ianuarie la Davos, pentru ca ulterior să anunţe că, din cauza Covid, au amânat, pentru la vară, evenimentul.

În mod tradiţional, Forumul Economic Mondial se desfăşoară în Elveţia în luna ianuarie. Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). În 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizaţie internaţională.

Pregătirile pentru întâlnirea care urma să aibă loc la Davos, în perioada 17-21 ianuarie 2002, erau foarte avansate, însă în cele din urmă Forumul Economic Mondial a decis să ofere o platformă virtuală de reflecţie care va fi inaugurată în fiecare zi, începând de luni şi până vinerea viitoare, de către un şef de guvern care va ridica probleme importante pentru agenda globală şi apoi îşi va detalia ideile într-un dialog virtual cu fondatorul WEF, Klaus Schwab.

Preşedintele chinez va inaugura aceste discuţii luni, 17 ianuarie, pentru ca în următoarele patru zile să predea ştafeta premierul Israelului, Naftali Bennett, cancelarul german, Olaf Scholz, preşedintelui Indoneziei, Joko Widodo, şeful guvernului australian, Scott Morrison şi preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Evoluţia pandemiei în următoarele luni va fi o temă centrală a discuţiilor, deoarece perspectivele de redresare economică şi de ocupare a forţei de muncă vor depinde în mare măsură de aceasta.

Citește și China lansează o nouă PROVOCARE: Va crea propria piață de NFT-uri

Citește și Chinezii au făcut-o! Nu vezi o așa MINUNE oriunde în lume VIDEO

Pentru a completa această temă din punct de vedere social, se va discuta despre accesul la vaccinuri, care continuă să fie foarte inegal între ţările bogate şi cele sărace, ocazie cu care va interveni şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus precum şi directorii unor mari companii farmaceutice.

O discuţie mult aşteptată va fi cea cu privire la comerţul internaţional şi situaţia critică creată de problemele de-a lungul lanţurilor globale de aprovizionare, o temă care va fi abordată de directorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Ngozi Okongo-Iweala, de CEO-ul Intel, Pat Gelsinger şi de reprezentantul comercial al Statelor Unite, Katherine Tai.

Forumul de la Davos se va încheia vineri, când va fi abordată situaţia economiei globale, într-un schimb de opinii între preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC
BNR
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy

pixel