Prețul cărbunelui a explodat în Europa. S-a scumpit cu peste 10%

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
În plină tranziţie spre energia verde, consumul de cărbune se apropie de maximul istoric. Cu cât creşte consumul în UE
În plină tranziţie spre energia verde, consumul de cărbune se apropie de maximul istoric. Cu cât creşte consumul în UE
Este efectul șoc provocat, pe piețe, de temerile privind exporturile de cărbune din Rusia, care ar putea fi interzise odată cu intrarea în vigoare a noului pachet de sancțiuni impuse Moscovei pentru războiul declanșat în Ucraina.

Astfel, contractele futures pentru cărbunele cu livrare în luna mai au crescut, la Rotterdam, cu 10,8%, ajungând la 330 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimele 30 de zile. Prețul contractelor europene pentru aprovizionarea cu cărbune pentru anul viitor urcă deja de trei zile, atingând 230 de dolari pe tonă, a anunțat bursa internațională ICE. Prețul materiei prime a crescut vertiginos după ce au apărut temeri privind o interdicție a importurilor de materii prime din Rusia, scrie Bloomberg.

Marți, 5 aprilie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat cel de-al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în cadrul căruia s-a propus interzicerea importurilor de cărbune rusesc în valoare de 4 miliarde de euro pe an. Cu toate acestea, aprobarea noului pachet de sancțiuni și a interdicției cărbunelui va necesita aprobarea tuturor celor 27 de țări membre ale UE, a precizat Bloomberg.

"O interdicție a importurilor de cărbune din Rusia ar fi sensibilă atât pentru Rusia, cât și pentru UE. Anul trecut, Rusia a furnizat aproximativ 50 de milioane de tone de cărbune către UE, adică aproximativ 40% din consumul total de cărbune al UE, în valoare de 3,3 miliarde de euro. În consecință, interdicția planificată de 4 miliarde de euro ar putea afecta majoritatea importurilor din Rusia, chiar și în condițiile în care prețurile cărbunelui sunt acum mai mari decât anul trecut", au comentat experții.

Analiștii se așteaptă, de asemenea, ca societățile rusești de exploatare a cărbunelui să redirecționeze volumele destinate europenilor către alte piețe, în special asiatice. Cu toate acestea, astfel de rute de export vor fi justificate doar dacă prețurile cărbunelui rămân foarte ridicate, au spus analiștii.

Citește și Prețurile materiilor prime, coșmarul anului 2022. Incertitudinea face ravagii

Potrivit Bloomberg, care citează un raport al Morgan Stanley, companiile energetice europene vor crește probabil importurile din Africa de Sud, Columbia, SUA și Australia. Marea Britanie și țările UE caută, de asemenea, modalități de a-și reduce dependența de aprovizionarea cu energie din Rusia din cauza conflictului din Ucraina. În condițiile în care Uniunea încearcă să limiteze și importurile de gaze rusești, mișcarea ar putea crește presiunea asupra altor furnizori de cărbune, notează agenția.

"Găsirea unor surse alternative de aprovizionare va fi dificilă, dar posibilă", a declarat Brian Ricketts, secretar general al grupului de lobby Euracoal. Pe fondul creșterii prețurilor materiilor prime, prețurile energiei electrice în Germania au crescut și ele cu 2,2%, până la 189 de euro pe MWh, deoarece creșterea prețurilor combustibililor determină creșterea costului de generare a energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel