Prețul energiei crește pe bursă. La cât a ajuns un MWh

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Prețul pe bursă a crescut
Prețul pe bursă a crescut
Preţul spot al energiei pentru azi, în anumite intervale orare, este de peste 440 lei pe MWh, asta după ce ieri preţul ajunsese la aproape 460 de lei pe MWh, scumpirea energiei fiind o tendinţă vizibilă încă de la începutul acestui an, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Media preţului spot pentru anul trecut a fost de 190,9 lei pe MWh (40 de euro/MWh), arată rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Specialiştii din domeniu spun că factorii care contribuie la această situaţie este creşterea semnificativă înregistrată de preţul certificatelor de CO2 şi faptul că România este incapabilă să-şi mai asigure necesarul de consum fără importuri.

Preţul certificatelor de emi­sii de CO2 a explodat anul acesta, mergând spre pragul de 50 de euro pe unitate de la o medie de 24 de euro, iar cum ambiţia europeană este de a elimina cărbunii din mixul energetic, situaţia nu se va „linişti“ prea curând, cred specialiştii din piaţă.

„Certificatele de emisii se duc spre 50 de euro pe unitate, în contextul în care la înce­pu­tul acestei pandemii aveam un preţ mediu de 16 euro pe certificat. Este o presiune imensă care se pune acum pe cărbuni pentru a produce mai puţin“, spune George Voicu, specialist în tradingul de energie, care în prezent are propria firmă de proiecte ener­getice, Elnet Instal.

Citește și: Prețul energiei la bursă a crescut SEMNIFICATIV în martie

Aceasta este o dublă pro­ble­mă pentru Ro­mâ­nia. Pe de-o parte ener­gia din cărbuni este mai scumpă, iar pe de alta im­porturile tot cresc pe mă­su­ră ce aceas­tă sursă este forţată să iasă din mixul energetic.

„Suntem pe importuri cu tot ce avem acum în funcţiune, cu eoline, cu solare, cu tot. Sun­tem în criză de ener­gie“, mai spune Voicu.

Mai mult, în contextul în care pe 9 mai Uni­tatea 2 a centralei nucleare de la Cerna­vodă va intra în programul de oprire pla­nificată este de aşteptat ca situaţia pe piaţa energiei să se tensioneze şi mai mult.

„Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 09.05.2021. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00. Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate“, a explicat Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, unul dintre cei mai ieftini producători de energie locali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel