Prețul gazelor naturale, la cel mai scăzut nivel din iulie 2021

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Sunt tot mai mici și mai mici
Sunt tot mai mici și mai mici
Pe piața europeană, prețul gazelor naturale a coborât luni sub 40 de euro pe megawatt-oră (MWh), cel mai scăzut nivel din iulie 2021, fiind ținute în loc de vremea blândă și de nivelul ridicat al depozitelor.

În jurul orei 10:00 GMT (11:30, ora României), contractul futures olandez TTF, considerat de referință în Europa, se tranzacționa la 40,20 euro pe megawatt-oră (MWh), la scurt timp după ce a atins un nou minim de 39,65 euro.

Consumul european a fost mai mare la începutul lunii martie din cauza unui val de frig, dar odată ce temperaturile au revenit la valori neobișnuit de blânde pentru această perioadă, precum și nivelurile confortabile ale rezervelor de gaze din Europa continuă să influențeze scăderea prețurilor. 

"Stocurile de gaze sunt încă aproape de nivelurile record pentru acest sezon, chiar cu 20% peste nivelurile normale", spun analiștii DNB.

De la începutul anului, gazele naturale europene au scăzut cu peste 47%, departe de maximul istoric atins în martie 2022, la 345 de euro pe MWh, dar încă la niveluri ridicate în comparație cu anii precedenți.

Citește și Prețul la energie. Negrescu: Inflația continuă să aducă statului român venituri importante

..... Toate aceste alimente le vedem mai departe în prețul produselor procesate și punând în consens și cu ceea ce se întâmplă pe piața de energie, de gaze, unde noi continuăm că menținem o plafonare a prețurilor, în condițiile în care prețul gazelor și al energiei au scăzut la nivel internațional. Dar nu, noi menținem pragurile acestea foarte sus, începând cu 1 ianuarie, deși prețul gazelor a scăzut la jumătate față de cel plafonat de statul român. De ce nu eliminăm acele praguri și să revenim la niște prețuri care să poată să și coboare, nu doar să urce sau să rămână la un nivel extrem de ridicat. Este o întrebare la care Ministerul Energiei ar trebui să ne răspundă. Nu văd justificarea economică pentru care menținem în continuare prețuri mari la gaze și prețuri mari la energie. Decât din dorința statului de a face mai mulți bani din această inflație. Inflație care, iată, continuă să producă statului venituri importante”, a spus Adrian Negrescu. ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel