Prima pentru împădurire acordată persoanelor fizice/juridice creşte cu 40%, până la 640 euro pe hectar, anual

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
În şedinţa de miercuri a Guvernului a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă.

Cuantumul primei anuale care se acordă suplimentar persoanelor fizice și juridice, precum și unităților administrativ-teritoriale pe ale căror terenuri agricole și terenuri degradate sunt efectuate lucrări de împădurire sau reîmpădurire prevăzute în Planul național de redresare și reziliență (PNRR) este majorat prin acest act normativ la 640 euro pe hectar, anual – reprezentând o creștere cu 40% față de 456 euro pe hectar, anual, cât era prevăzut în OUG nr. 35/2022.

Denumit primă de sechestrare forestieră, acest stimulent reprezintă valoarea carbonului stocat în biomasă de către o plantație forestieră timp de 20 de ani de la înființare și se acordă în plus față de banii alocați prin PNRR și schemele de ajutor de stat care se acordă pentru astfel de lucrări prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și cu aviz favorabil din partea Comisiei Europene.

 

Condițiile de acordare a acestui stimulent anual rămân neschimbate: 

⦁ banii se acordă în ultimul trimestru al fiecărui an, 
⦁ începând cu anul recepționării lucrărilor de plantare, 
⦁ pentru o perioadă de 20 de ani, 
⦁ la cursul Băncii Naționale a României de la data de 1 ianuarie a anului în care se acordă, și
⦁ în baza unui raport care confirmă existența plantației, întocmit de către Garda Forestieră competentă la nivel teritorial.

 

Majorarea cuantumului acestei prime de sechestrare forestieră a fost decisă în regim de urgență ținând cont că perioada optimă pentru astfel de lucrări se limitează la primăvară și toamnă, iar pregătirea lor necesită durate mai lungi, pentru realizarea de analize de sol, cartări ale terenului și măsurători cadastrale.

Guvernul vine astfel în sprijinul obiectivului asumat în cadrul Campaniei naționale de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane, prevăzută în Planul național de redresare și reziliență (PNRR), ca până la sfârșitul anului 2026 să realizeze lucrări de împădurire și reîmpădurire pe o suprafață de circa 28.000 de hectare. 

De asemenea, măsura răspunde necesității de creștere a suprafeței cu vegetație forestieră în principal pentru reabilitarea unor zone puternic afectate de fenomenele de eroziune de suprafață și eoliană, pădurile reprezentând soluția cea mai rezilientă în prevenirea și combaterea fenomene meteo extreme cum sunt seceta, inundațiile sau deșertificarea.

Totodată, majorarea suprafețelor de terenuri acoperite cu vegetație forestieră contribuie semnificativ la diminuarea efectului schimbărilor climatice, dar și la adaptarea la aceste schimbări, prin sporirea stocării carbonului pe termen lung în structuri forestiere și echilibrarea bilanțului național al emisiilor de gaze cu efect de seră.

Acțiunile de împădurire prevăzute în perioada de valabilitate a PNRR vor fi derulate primăvara, în perioada optimă de plantat, care depinde de condițiile meteorologice, înainte ca puieții forestieri să intre în vegetație, precum și toamna, în special pentru puieții de foioase, după intrarea acestora în repaus vegetativ și în condițiile în care solul nu este înghețat. Structura de specialitate a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor va derula campanii de informare și comunicare pentru popularizarea acțiunilor de împădurire, dar și a efectelor benefice pe care astfel de acțiuni le au pentru mediu și pentru populație și societate în general.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel