Prima zi de şcoală 2021 este sau nu LIBERĂ pentru părinţi? Anunţul ministrului Educaţiei

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Prima zi de şcoală 2021 este sau nu LIBERĂ pentru părinţi? Anunţul ministrului Educaţiei
Prima zi de şcoală 2021 este sau nu LIBERĂ pentru părinţi? Anunţul ministrului Educaţiei
Noul an şcolar începe pe 13 septembrie, cu ceremonii restrânse în exterior şi respectarea regulilor combatere a Covid 19.

 Deși un proiect de lege din 2017 prevedea posibilitatea ca părinții să fie liberi în prima zi de școală pentru a participa la festivitățile de început de an, acesta a fost respins ulterior de deputați, pe motiv că ar provoca un adevărat haos, având în vedere că și cadrele didactice sunt părinți și, astfel, nu ar mai participa la deschiderea noului an școlar. Singurii bugetari care au de obicei liber în prima zi de şcoală sunt parlamentarii, care îşi suspendă activitatea legislativă pentru munca „în teritoriu”.

Măsura acordării de zile libere părinților anumitor copii se regăsește în Propunerea legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, document adoptat de Parlament, dar se referă la situaţii de pandemie sau de fenomene extreme. În esență, documentul stabilește că atunci când cursurile școlii la care au copilul înscris sunt suspendate, părinții vor putea sta acasă cu acesta pentru a-l supraveghea. Închiderea școlilor poate surveni din cauza unor condiții meteo nefavorabile (ninsori abundente, furtuni etc.), dar și din cauza altor situații extreme decretate de autoritățile din țara noastră (incendii, epidemii și altele).

O altă posibilitate pentru a avea zi liberă ân prima zi de şcoală este ca părinţii să se vaccineze. Angajații care se vaccinează împotriva Covid-19 primesc o zi liberă pentru fiecare doză. Elevii și studenții vor beneficia, de asemenea, de câte o zi liberă pentru fiecare doză de vaccin primită. Legea a intrat în vigoare din 29 iulie 2021.

Creșterea PREȚULUI la gaze. Pe cine aruncă ministrul Energiei VINA

Ziua liberă se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare, iar dacă ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, ai obligația să depui adeverința de vaccinare în prima zi lucrătoare după ce ai primit serul.

De ziua liberă poate beneficia și unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului.

În ceea ce priveşte ceremoniile de deschidere a noului an şcolar, ministrul Sorin Cîmpeanu a afirmat că „anul acesta le vom permite, pentru că sunt multe alte acţiuni care sunt permise, acţiuni cu mii de persoane”. El a explicat că singurele condiţii vor fi ca aceste ceremonii să aibă loc în exterior, să aibă o durată maximă de o oră şi jumătate şi să se poarte masca de protecţie, fiind vorba despre aglomerări de persoane.

„Ştiţi cum e, nu ne facem griji pentru copii atunci când merg la festival, atunci când merg pe plaje supraaglomerate, atunci când merg în mall-uri supraaglomerate, dar, dintr-o dată, sunt părinţi care îşi fac griji că vai Doamne, merg în şcoală!”, a susţinut ministrul, potrivit RTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Donald Trump vorbește la telefon
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu

pixel