Recalcularea pensiei nu va mai fi posibilă de la 1 septembrie. Încă un termen din PNRR, pierdut

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Pensionar furios
Pensionar furios
”Noua” Lege a pensiilor 127/2019 a fost adoptată dar se aplică doar parțial, o serie de prevederi ale acesteia fiind amânate de la an la an.

În acest an însă dispare una dintre facilitățile care a fost acordată celor care urmază să iasă la pensie, una dintre acestea fiind posibilitatea de a cumpăra vechime.

Actualele reguli pentru plata retroactivă la pensii ar trebui să se aplice până la 1 septembrie 2023, iar ulterior, mecanismul ar fi trebuit să fie accesibil prin noua lege a pensiilor (Legea 127/2019), doar că aplicarea noii legi a pensiilor a fost amânată din nou și aceasta se va aplica, teoretic, abia din ianuarie 2024. 

Așadar, cel puțin deocamdată, 31 august este ultima zi când acest lucru mai este posibil, în actualele condiții legislative.

Totodată, posibilitatea de a cumpăra stagiu de cotizare retroactiv la o cotizație minimă de 25% din salariul minim brut pe economie, respectiv 3.000 lei, încetează. 

Persoanele care au încheiat un contract de asigurare socială (cumpărare vechime) pentru viitor cu plata lunară, vor putea să achite pe mai departe o cotizație minimă de 825 lei începând cu 01.09.2023 dacă salariul minim brut pe economie va ajunge la 3300 lei.

Reevaluarea sau revizuirea deciziei de pensionare 

Reevaluarea sau revizuirea deciziei de pensionare sunt proceduri prin care se ajustează sau corectează sumele aferente pensiilor, în cazul în care aceste proceduri sunt inițiate de către beneficiarii de pensie.

În cazul revizuirii, această acțiune poate fi efectuată și de către instituțiile de pensii, dar este surprinzător faptul că majoritatea revizuirilor realizate de acestea conduc la decizii prin care pensionarii sunt obligați să plătească sume considerate "drepturi necuvenite". În plus, nu se acordă plăți retroactive către pensionari din partea instituțiilor de pensii în urma revizuirilor, observația fiind una empirică.

Aspecte importante

Este recomandabil ca reevaluarea să fie finalizată până la sfârșitul anului pentru persoanele care beneficiază deja de pensii mai mari decât cele rezultate în urma reevaluării conform noii legi (127/2019), pentru care formula exactă încă nu a fost stabilită în mod definitiv. În conformitate cu regula reevaluării, pensia care trebuie menținută în plată, după reevaluare, este cea mai mare dintre pensia actuală și cea rezultată în urma aplicării noii formule de calcul. Este important de menționat că un grup de pensionari cu siguranță va avea pensii mai mici după reevaluare, motiv pentru care pentru aceștia este crucial să completeze sau să corecteze pensia până la sfârșitul anului.

Ce se întâmplă la anul

În cazul în care prevederile privind contractul de asigurare prevăzute în legea 127/2019 nu vor suferi modificări, este de așteptat că numărul persoanelor care pot achiziționa perioade de vechime va înregistra o scădere semnificativă, din două motive: contribuția financiară și cerința prealabilă de stagiu minim.

Contribuția financiară va fi raportată la Salariul Mediu Brut pe Economie (SMBE), nu la nivelul salariului minim. Prin urmare, pentru un SMBE care depășește 7.000 de lei, contribuția minimă va fi de 1.750 de lei.

Perioada minimă de stagiu necesară pentru a încheia un contract de asigurare socială (achiziționarea de vechime) conform articolului 6 alineatul (2) din legea 127/2019 este de cel puțin 10 ani.

Ne întoarcem la ”noua” Lege

Legea 127/2019 urmează să intre în vigoare începând cu 01.01.2024. Data anterioară cunoscută, 01.09.2023, a fost amânată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 168/2022. Ca urmare, începând cu 01.09.2023, nu se va efectua nicio reevaluare/reclaculare a pensiilor, practic, în această perioadă fiind ”un vid” legislativ.

Guvernul a ratat un angajament important din PNRR

Prin PNRR, guvernanții și-au asumat o serie de reforme, printre care și cea a sistemului de pensii. Obiectivul reformei din domeniul pensiilor “îl reprezintă realizarea unui nou cadru legislativ care să corecteze inechitățile din sistemul de pensii, să răspundă Recomandărilor Specifice de Țară (RST) 2019 și 2020, să asigure sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului și să respecte principiul contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie”, potrivit PNRR.

Asta presupune, concret, adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii, simultan cu înlocuirea Legii 127/2019 (a cărei intrare în vigoare a tot fost amânată, iar legea n-a ajuns să se aplice până acum), inclusiv eliminarea unei perioade fixe stabilite de contributivitate de 25 de ani.

Termenul stabilit prin PNRR pentru intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul de pensii, care să înlocuiască Legea nr. 127/2019, a fost sfârșitul lunii martie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de aur

Aurul crește, profitând de slăbiciunea dolarului

Prețurile aurului au crescut marți, susținute de un...

Energie / FOTO: Freepik
Calendar fiscal
Bursă / Foto: Freepik
Fraudă online / FOTO: Freepik
Canalul Panama
Sistem de apărare / FOTO: Wikipedia

Echipamente militare americane greu de înlocuit de europeni

Un blocaj prelungit al ajutorului militar american...

China / FOTO: Freepik

De ce anul 2025 este crucial pentru economia Chinei

2024 a fost un an marcat de o volatilitate puternică pe...

iPad air / FOTO: Captură ecran

Apple reinventează iPad Air cu elemente noi

Apple lansează o nouă versiune a iPad Air cu scopul de a...

Europa vs SUA / FOTO: Freepik

Europa vs SUA: Bătrânul continent nu a pierdut cursa

De mai bine de un deceniu, bursa americană a depășit-o...

Seră / Foto: Freepik
Donald Trump
Nvidia
Elon Musk

Elon Musk, chemat să dea explicații legate de un contract

Un contract în valoare de 2,4 miliarde de dolari.

Curs valutar / Foto: DCBusiness

Curs valutar BNR, 4 martie: O zi bună pentru leu

Veşti bune de la BNR privind moneda naţională.

Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Blocul Dunărea s-a prăbușit la cutremurul din 1977
Liberty Galați
Ursula van der Leyen
Sobă pe lemne / Foto: Freepik

Când începe programul "Rabla pentru sobe"

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat marţi ghidul...

Noi declarații fiscale / Foto: Freepik
Santorini / Foto: Freepik
Șantier metrou M6
Primul constructor auto care a trecut de 100 miliarde dolari
Factură energie electrică
Rainer Seele, OMV și Ahmed Al Jaber, CEO ADNOC
ANAF

Nouă declarații fiscale se depun pe 7 martie

Data de ta martie este una importantă pentru o serie de...

Foto: Mihai Ciobanu

pixel