Știrile dimineții. Cele mai importante informații la început de zi
Piața rezidențială autohtonă se află în plin avânt, iar o serie de dezvoltatori fac efortul de livra produse de o calitate sporită. Cum orice pădure are și uscături, unele dintre cele din imobiliare prezintă o vulnerabilitate crescută la incendii. Iată, așadar, o listă a aspectelor pe care ar trebui să le veți în vedere ca potențial (sau chiar actual) locatar al unui bloc nou. Unele dintre acestea pot fi observate cu ochiul liber, însă pentru altele ar trebui să consultați cartea tehnică a apartamentului, pe care aveți dreptul – și ar trebui! – să o soliciți în momentul în care vreți să faceți o achiziție, spun specialiștii imobiliare.ro.
1. Contoare individuale
Că fiecare apartament dintr-un bloc de locuințe ar trebui să dispună de propriul său contor electric pare un lucru de bun simț. În practică, însă, există și încălcări ale acestei cerințe, care au dus până acum la declanșarea de incendii. Asta pentru că, din rațiuni de reducere a costurilor, mai multe apartamente au fost racordate la același contor electric, printr-o așa-numită „dispoziție de șantier”. Este evident că un asemenea tertip nu ar trebui să existe, acesta nefăcând altceva decât să ducă la supraîncărcarea sistemului electric și, implicit, la creșterea exponențială a riscului producerii de scurtcircuite. Este foarte important, așadar, ca, atunci când vizitați un apartament proaspăt finalizat (sau chiar unul aflat încă în construcție), să vă asigurați că acesta (va) dispune de propriul său contor electric – care să fie legat de panoul electric colectiv.
2. Polistirenul folosit pentru izolație
În momentul de față, cele mai multe blocuri nou-construite sunt izolate cu polistiren – un material foarte inflamabil atunci când nu este special tratat împotriva focului. Sistemul de izolație poate fi, astfel, unul dintre elementele care să contribuie cel mai mult la întreținerea și propagarea unui incendiu. O soluție există, desigur, iar aceasta constă în utilizarea polistirenului ignifugat. În caz de incendiu, acesta nu se aprinde cu ușurință – iar, atunci când o face, nu arde, ci se topește.
3. Gaura de evacuare a gazelor
Majoritatea unităților locative noi de pe piața autohtonă dispun de o centrală termică individuală – care funcționează, cel mai adesea, pe bază de gaze. În momentul în care vizitezi apartamentul, asigură-te că în apropierea centralei există o gaură de evacuare a potențialelor scurgeri de gaze.
4. Detector de gaze funcțional
Instalarea centralei termice vine „la pachet” și cu un detector de gaze, al cărui rol este foarte important pentru prevenirea eventualelor incendii provocate de scurgeri de gaze. Deși funcționarea acestui dispozitiv este verificată și de echipa care se ocupă de revizia centralei termice, puteți face și dvs. un test simplu în această privință înainte de a vă muta în apartament.
5. Separarea instalației electrice de cea de apă
Traseul instalațiilor dintr-un apartament reprezintă unul dintre acele aspecte care nu sunt vizibile cu ochiul liber, dar care poate fi verificat prin consultarea cărții tehnice a locuinței. Chiar în cazurile în care firele electrice sunt izolate, acestea ar trebui să fie separate de țevile de apă, pentru a evita eventualele scurtcircuite provocate de spargerea acestora din urmă.
6. Suficient spațiu între blocuri
La unele ansambluri rezidențiale noi, spațiile mici dintre blocuri reprezintă o reală problemă – iar asta nu doar din punctul de vedere al intimității, ci și din acela al vulnerabilității la incendii. Din punct de vedere legal, distanța minimă dintre două blocuri de apartamente trebuie să permită intrarea – și manevrarea – unei mașini de pompieri, pentru stingerea unui eventual incendiu.
7. Căile de acces și evacuare
Deși unele blocuri – cu un număr redus de apartamente – pot avea o singură intrare, ideal ar fi ca orice clădire multifamilială să dispună de două intrări (și ieșiri). Pentru ca evacuarea în caz de incendiu să se desfășoare în condiții optime, această cerință este, desigur, cu atât mai acută în cazul blocurilor mai înalte, cu un număr mai mare de apartamente. De menționat este că acestea din urmă pot beneficia, totodată, și de o ieșire specială pentru incendii.
8. Detectoare de fum și sprinklere
Instalarea de detectoare de fum și sprinklere în scările de bloc – sau chiar în apartamente! – nu reprezintă o obligație legală pentru dezvoltator. Atunci când pot fi găsite, totuși, aceste dispozitive reprezintă, așadar, un important punct forte pentru un ansamblu rezidențial din punctul de vedere al protecției în caz de incendiu. Chiar și în cazurile în care un dezvoltator nu a avut în vedere implementarea unor asemenea măsuri de protecție, de asta se poate ocupa și asociația de proprietari.
9. Stingătoare de incendiu pe scară
O altă măsură de care se poate ocupa fie dezvoltatorul, fie asociația de proprietari, constă în „echiparea” blocului cu stingătoare de incendiu – care ar trebui să existe pe fiecare scară și, mai mult decât atât, pe fiecare etaj. Acestea joacă, în mod evident, un rol foarte important în ținerea sub control a unui incendiu, chiar înainte de sosirea echipajului de pompieri.
10. Căi de acces și evacuare libere
O obligație ce intră exclusiv în responsabilitatea locatarilor dintr-un bloc de locuințe – fie el vechi sau nou – este cea de a păstra libere căile de acces în (și, implicit, de evacuare din) bloc. Astfel, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov (ISUBIF), pe căile de evacuare a imobilului nu este permisă depozitarea obiectelor de tipul bicicletelor, cărucioarelor, pieselor de mobilier, frigiderelor, ghivecelor de flori etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ungaria caută o soluție pentru...
Proiectele vor asigura o putere...
Valoarea sprijinului acordat...
Surprinzători cine sunt cei mai mari cumpărători.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o...
O descoperire istorică a fost...
Actul normativ a fost promulgat...
Cheltuielile de apărare ale...
Întreprinderea vizată numără...
Negocieri intense pentru un plan de economii fără...
Pe ultima sută de metri!
Miliardarul american Frank McCourt intenționează o...
În multe magazine acest produs...
Grupaj de știri.
Vicepreședintele Administrației...
Cred că de la Bucureşti sau Budapesta nu putem evalua cu...
În ultimul an, prețul boabelor de cacao a crescut...
Banca Națională a României a...
Decizia vine în urma...
Președintele ales și-a transmis mesajul printr-o postare...
Agenţia Fitch a revizuit...
Totul devine prea scump pentru această țară europeană.
CEC Bank a listat vineri pe...
Dezamăgirea investitorilor a fost foarte mare.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, o lege...
O criză „foarte, foarte...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB)...