Reforma fondului de pensii olandez sau arta de a face mai mulți bani

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Banii lor sunt pe mâini bune
Banii lor sunt pe mâini bune
Revizuirea sistemului de pensii private din Țările de Jos – cel mai mare din Uniunea Europeană – îi determină pe managerii de active să regândească modul în care investesc 1,5 trilioane de euro.

Administratorii de active ai marilor fonduri de pensii olandeze au declarat că reforma, care intră în vigoare sâmbătă, ar putea declanșa retrageri din obligațiunile guvernamentale ale zonei euro în favoarea unor active mai riscante și, de asemenea, ar putea schimba modul în care aceste fonduri se protejează împotriva fluctuațiilor ratei dobânzii. Modificările aprobate în mai înseamnă că fondurile care s-au străduit să onoreze plăți timp de un deceniu de rate negative nu vor mai promite beneficii. 

În schimb, viitoarele pensii și - fără precedent - pensiile acumulate vor trece la un model de cozații definite. Fondurile își vor împărți activele în poturi pentru fiecare individ, iar plățile vor depinde de cotizații și de condițiile pieței. Totuși, spre deosebire de sistemele cu contribuții definite din alte părți, majoritatea fondurilor ar trebui să opteze pentru un cadru de „solidaritate” în cadrul noului sistem, unde vor continua să investească în mod colectiv, distribuind apoi profiturile pe categorii de vârstă și împărțind anumite riscuri.

„Este un sistem cu totul nou pe care Țările de Jos doresc să-l implementeze”, a declarat Wim Barentsen, șeful strategiei de investiții la Achmea Investment Management, care administrează 175 de miliarde de euro în active în numele fondurilor de pensii. „Nicăieri altundeva în lume nu există același sistem de pensii”, a adăugat el. Fondurile urmează să facă tranziția la noul sistem până în 2028.

Potrivit Băncii Centrale Europene, fondurile de pensii ocupaționale din Țările de Jos reprezintă două treimi din totalul acestui tip de pensii din zona euro, așa că orice modificare a investițiilor lor ar putea avea un impact mare. Ideea este că fondurile de pensii alocă mai mult risc tinerilor și mai puțin celor se apropie de vârsta de pensionare. Noul sistem include, de asemenea, mai puține zone tampon de siguranță, permițând mai multă libertate de asumare a riscurilor.

Frank Vinke, strateg senior la PGGM, care investește în principal în numele celui de-al doilea cel mai mare fond de pensii din sectorul sănătății din țară, PFZW, a declarat că este vorba despre o „schimbare semnificativă” a portofoliilor, inclusiv o scădere a obligațiunilor guvernamentale cu cele mai bune cote. "În noul sistem, este posibil să fim mai puțin precisi, dar să fim totuși eficienți. Acest lucru ne-ar permite să folosim mai multe produse, cum ar fi obligațiuni de la companiile bine cotate sau credite ipotecare", a spus Vinke.

Un model ABN AMRO bazat pe trei fonduri de pensii olandeze cu contribuții definite sugerează că o alocare optimă a activelor ar fi o alocare de aproximativ 30% la obligațiuni, față de 50% în prezent, a declarat strateg-ul senior Jaap Teerhuis. Ceea ce înseamnă că fondurile de pensii ar putea vinde aproximativ 140 de miliarde de euro de obligațiuni din zona euro cu rating triplu A și dublu A, inclusiv datoria germană și olandeză, și ar putea cumpăra mai multe acțiuni, a explicat Teerhuis.

Noile reguli înseamnă, de asemenea, că fondurile de pensii pot fi mai puțin stricte în ceea ce privește protecția împotriva fluctuațiilor ratelor dobânzilor și ratelor de schimb prin utilizarea instrumentelor derivate, cum ar fi swap-urile. 
Hedging-ul se va concentra pe lucrătorii în vârstă și pe pensionari, astfel încât investitorii se așteaptă la o mișcare către swap-uri pe rate ale dobânzii cu termen mai scurt. Commerzbank se așteaptă la o schimbare „seismică” a pieței, unde fondurile de pensii olandeze sunt jucători cheie.

Onno Steenbeek, managing director of strategic portofoliu la APG Asset Management, cel mai mare investitor olandez de fonduri de pensii, care administrează 541 de miliarde de euro în active, consideră că există posibilitatea de a crește deținerile în dolari.

Întrebăm oamenii

Impactul asupra pieței va depinde de strategiile de investiții adoptate. Fondurile de pensii își chestionează membrii pentru a afla nivelul de risc pe care sunt dispuse să și-l asume diferitele grupe de vârstă. „Dacă descoperiți că generațiilor mai tinere nu le plac fondurile de pensii volatile, o idee bună ar fi investirea unei părți a activelor în  obligațiuni de stat”, a spus Steenbeek. 

În cele din urmă, ratele dobânzilor determină nivelul de risc pe care trebuie să-l asume fondurile de pensii pentru a genera plăți viitoare. Ratele dobânzilor din zona euro au crescut în ultimul an, pornind de la niveluri sub zero procente, pentru a combate o creștere a inflației. „Abia în ianuarie 2026 vom cunoaște portofoliul nostru țintă”, a spus Vinke de la PGGM.

Administratorii de active au declarat că discută cu fondurile de pensii nivelul de risc pe care sunt dispuși să și-l asume în perioada de tranziție, ceea ce ar putea crește temporar cererea de swap-uri pe rata dobânzii și derivate de acțiuni. 
Susținătorii noului sistem spun că este mai echitabil, reflectă mai bine societatea în vârstă și va facilita creșterea plăților în conformitate cu inflația. Oponenții sunt îngrijorați de incertitudinea plăților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel