Reforma pensiilor. Raportul final al proiectului, discutat cu Banca Mondială. Anunţul ministrului Budăi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Marius Budăi / Foto: gov.ro
Marius Budăi / Foto: gov.ro
Ministrul Muncii a făcut un anunţ despre proiectul de reformă a pensiilor. 

O echipă a Băncii Mondiale va reveni săptămâna viitoare în România pentru a discuta cu autorităţile despre raportul de impact final al proiectului de reformă a pensiilor şi pentru a analiza îndeplinirea cerinţelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a afirmat ministrul muncii, Marius Budăi. El a precizat că specialiştii consideră că proiectul este constituţional şi şi-a exprimat convingerea că atât reforma pensiilor, cât şi legislaţia privind salarizarea vor fi finalizate la timp, transmite Rador.

Marius Budăi: "Ca să rezolvăm aceste inechităţi şi din sistemul de pensii şi din sistemul de salarizare, avem nevoie de doi paşi. Primul pas este actul normativ, după care avem nevoie de impactul bugetar. Trebuie să vedem în condiţiile actuale, în condiţiile de economie globală actuală şi studiind foarte bine macroeconomic cifrele la nivel de ţară, care este perioada în care România îşi permite să rezolve şi să suporte acest impact. Cu siguranţă sunt trecute şi în PNRR şi aceste reforme vor fi realizate la timp, aşa cum Ministerul Muncii până acum şi-a realizat toate reformele".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel