Reguli pentru șoferi. Reglementări pentru 2020, adoptate în 2019

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Sunt modificări care trebuie știute de toți șoferii
Sunt modificări care trebuie știute de toți șoferii
Anul 2019 a adus o serie de noutăți pentru șoferi, unele vizând reguli stricte a căror încălcare poate fi sancționată chiar cu suspendarea permisului, altele referitoare la tarifele de referință RCA .

Șoferii, trimiși la medic

Legea nr. 345/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a generat posibilitatea ca orice medic, nu doar cel de familie, să poată trimite șoferii la o examinare medicală, dacă observă o afecțiune care nu permite deținerea unui permis auto.

Retragere permis

În cazul retragerii permisului, șoferii vor fi informați de poliție și, de la data comunicării acestui fapt, nu vor mai putea să conducă mașini. Apoi, în maximum trei zile lucrătoare de la comunicarea retragerii permisului, șoferii vor trebui să se prezinte la poliție pentru a preda actul. Șoferii vor putea să-și recupereze permisul numai după ce vor scăpa de afecțiunile medicale din cauza cărora li s-a retras actul.

Fișa medicală pentru permisul auto

Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 1.428/2019 conform căruia fișa medicală necesară la obținerea sau reînnoirea permisului auto este valabilă timp de un an de la emitere, în condițiile în care aceasta avea, până la acel moment, o valabilitate de doar șase luni.

Totodată, a apărut un nou model al fișei medicale, ce conține și examinarea de pneumologie, pentru cei care vor permis pentru mașini mari, pentru a vedea dacă au apnee. Fișa medicală poate fi folosită oricând în intervalul respectiv de un an, fie pentru prima obținere a permisului auto, fie pentru reînnoirea celui deja obținut.

Citește și Taxa auto București. Cine o plătește în 2020

La închisoare

Un șofer poate ajunge la închisoare pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, chiar dacă nu pornește efectiv motorul mașinii, conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Practic, Decizia ICCJ nr. 6/2019, intrată în vigoare de la jumătatea lunii mai, prevede faptul că un șofer nu poate scăpa de pedeapsa penală (cinci ani de închisoare) pentru conducerea sub influența alcoolului sau drogurilor doar dacă se argumentează că mașina n-a avut motorul pornit.

Un șofer poate părăsi locul accidentului

Decizia ICCJ nr. 8/2019 a Completului pe chestiuni penale arată că șoferul care a provocat un accident rutier poate părăsi locul accidentului dacă nu există alte victime în afară de el. Până la această decizie, orice șofer care părăsea locul accidentului, indiferent dacă provoca sau nu victime, risca să petreacă minimum doi ani în închisoare.

Ridicarea mașinilor

Hotărârea privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar prevede ridicarea mașinilor parcate ilegal pe străzile principale ale Bucureștiului. Documentul conține informații despre procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar și despre tarifele de eliberare a mașinilor.

De asemenea, în cazul în care în mașina care urmează a fi ridicată sunt vizibile persoane, nu se va dispune ridicarea vehiculului. Dacă, în schimb, în mașină există persoane care nu sunt vizibile agenților, responsabilitatea este doar a proprietarului/utilizatorului mașinii.

Totodată, dacă proprietarul mașinii se prezintă la locul ridicării înainte de a fi inițiat transportul la locul de depozitare și dacă acesta este de acord să suporte pe loc cheltuielile efectuate, atunci procesul va fi oprit.

Tarifele RCA

Astfel, peste 50% dintre polițele RCA pentru persoane fizice încadrate în categoria de bonus-malus beneficiază de o reducere cu jumătate a prețului plătit pentru o astfel de poliță de asigurare.

Tarifele de referință RCA au scăzut și pentru persoanele juridice ce dețin o mașină cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cm3, dar și pentru autovehiculele cu o masă mai mare de 16 tone deținute de firme.

Telefonul mobil

Ordonanța Guvernului nr. 11/2019 interzice conducătorilor de vehicule să folosească telefonul mobil sau dispozitive cu ajutorul cărora se fac înregistrări foto/video în timp ce conduc. Măsura se va aplica inclusiv persoanelor care se depalsează, de exemplu, cu ajutorul bicicletei, trotinetei, căruței etc. Interdicția nu se aplică în cazul în care vehiculul staționează.

Numărul camerele video

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a montat tot mai multe camere video cu ajutorul cărora verifică existența rovinietei.

Astfel, în a doua jumătate a lunii noiembrie numărul camerelor video fixe ajunsese la 106. Acestea au fost amplasate pe mai multe drumuri, iar conducătorii auto care nu se achită de obligația de a plăti rovinieta riscă amenzi de ordinul miilor de lei. Concret, persoanele surprinse de autorități circulând cu mașina pe drumurile din țara noastră fără a avea rovinietă valabilă pot fi sancționate cu amenzi de până la 4.500 de lei.

Vinieta Oxigen, amânată

Aplicarea taxei auto București a fost amânată până în martie 2020. Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) nr. 539/2019 pentru taxarea mașinilor poluante care circulă în București, ce ar fi trebuit să intre în vigoare de la începutul anului viitor, se va aplica din martie 2020.

Potrivit hotărârii, aplicarea vinietei pentru mașinile Euro 4 se va face de la 1 ianuarie 2021. De asemenea, din 2022, mașinile noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea acces în oraș, iar cele Euro 3, din 2024. Concret, de la 1 martie 2020 (2021 pentru Euro 4), hotărârea va impune o restricționare a circulației pentru mașinile care poluează, pe principalele artere ale Bucureștiului, de luni până vineri, de la 7:00 la 22:00, dacă nu plătesc taxa numită vinieta Oxigen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...


pixel