Restituirea banilor din fondul de pensii. Cine va putea cere sumele înapoi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Se vor putea restitui sumele din fondul de pensii
Se vor putea restitui sumele din fondul de pensii
Există la ora actuală două situații în care de contribuțiile la fondul de pensii nu beneficiază nici cel care le-a plătit și nici moștenitorii acestuia.

Acesta este motivul pentru care la Comisia de muncă de la Senat se află în analiză o propunere legislativă prin care se dorește eliminarea acestei, în fond, nedreptăți.

Astfel, în noua propunere legislativă se prevede situațiile în care contribuţiile individuale de asigurări sociale datorate și plătite de asiguraţii sistemului public de pensii pot fi restituite în două situații.

Prima, când la îndeplinirea vârstei standard de pensionare asiguratul care solicită înscrierea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă nu îndeplineşte condiţia privind stagiul minim de cotizare prevăzut de anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii cu modificările şi completările ulterioare; 

A doua situație este în cazul decesului asiguratului înaintea îndeplinirii vârstei standard de pensionare conform anexei nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii cu modificările şi completările ulterioare.

În aceste două situații Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, va calcula valoarea nominală a contribuţiilor individuale de asigurări sociale datorate plătite de asiguratul care nu îndeplineşte condițiile de plată a pensiei, pe baza datelor gestionate în baza de date privind evidenţa asiguraţilor sistemului public de pensii. 

Noua prevedere mai spune că valoarea nominală a contribuţiilor va fi actualizată cu rata inflaţiei, conform Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală. 

Certificarea valorii calculate se va face pe baza unei decizii emise de casa teritorială de pensii în raza căreia îşi are domiciliul stabil asiguratul sau persoana îndreptăţită să solicite restituirea sumelor.

Conţinutul si forma deciziei vor fi stabilite prin ordin al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice care va fi publicat în Monitorul Oficial al României. 

Cine poate solicita restituirea banilor

Legea spune că pot solicita restituirea sumelor titularii, în cazul asiguraţilor care nu îndeplinesc condiția contribuției minime și urmaşii legali, în cazurile de la decesului beneficiarului înaintea îndeplinirii vârstei de pensionare, în condiţiile în care nu s-a solicitat pensia de urmaş. 

Plata sumelor se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin structurile sale teritoriale, pe baza deciziei emise de Casele teritoriale de pensii.

Metodologia de restituire a sumelor va fi aprobată prin Ordin comun al Casei Naţionale de Pensii Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă

pixel