România, 33 miliarde euro de la UE. Câciu: Ar putea fi un boom

Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Salariile reale în Germania au urcat cu 0,4% în primul trimestru din 2020
Salariile reale în Germania au urcat cu 0,4% în primul trimestru din 2020
Potrivit comisarului european, Siegfried Mureșan, România ar urma să încaseze în cadrul fondului UE de redresare 33 miliarde de euro. Adrian Câciu a declarat că este o situație unică, poate însemna boom-ul.

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan anunță că România va primi 33 de miliarde de euro din Planul de redresare de 750 de miliarde de euro propus astăzi de Comisia Europeană pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

"Cele 33 de miliarde de euro vor fi, în mare parte, fonduri nerambursabile, dar și credite în condiții avantajoase. Vorbim de fonduri noi, în plus față de fondurile structurale și de coeziune pe care România oricum urmează să le primească în viitorul buget multianual al UE.

Este un sprijin extrem de consistent care ne va ajuta să ne revenim mult mai ușor după criză. Sunt mulți bani cu care putem construi multe lucruri bune pentru oameni",  a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

Răspunsul UE la criza coronavirusului! Care este propunerea

Adrian Câciu declară că într-adevăr este o situație unică care poate însemna multe pentru România dar există două condiții.

"România poate primi până la 33 miliarde euro, din care 19,6 miliarde euro fonduri nerambursabile, suplimentar față de alocarea deja prevăzută în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Este o situație unică care poate însemna "boom"-ul de care are nevoie România pentru a se așeza acolo unde îi este locul în Uniunea Europeana.

Cu două conditii, una externă și alta internă:

  • Cea externă este aceea ca Austria, Olanda, Danemarca și Suedia să nu se opună acestui plan anunțat astăzi de către Comisia Europeană.

  • Cea internă este să știm ce vrem, care ne sunt prioritațile și să investim calitativ nu cantitativ.

    Și să facem programe simple, cu obiective clare și cu adresabilitate maximă.Cred ca ambele condiții sunt dificil de îndeplinit. Să fim optimiști!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Nationala a României
Helical Fusion
Ghișeu / Foto: Freepik
L'Oreal, sediul central, Paris
Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban, la anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor locale / Foto: George Călin / Inquam Photos
Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Aeroportul Otopeni
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com

pixel