România renunță la cărbune? Chisăliță: Când faci aşa ceva, trebuie să ai şi ce pune în loc

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto ilustrativ: Pexels.com
Foto ilustrativ: Pexels.com
Analistul Dumitru Chisăliță a comentat posibilitatea ca România să renunțe, până în 2030, la energia generată de cărbune, în condițiile în care alte țări au negociat condiții mai avantajoase. 

”Nu mai târziu de acum două zile, Ungaria a reușit să realizeze o foarte mare negociere. O negociere de vis, în care multe din țările europene, inclusiv România, vor fi nevoite să importe țiței din alte țări la niște costuri mult, mult mai mari, în timp ce Budapesta va beneficia, tocmai printr-o negociere extraordinară, printr-o diplomație energetică de excepție, nu doar de aceleași prețuri de până acum, dar se va bucura de astfel de tarife scăzute pentru o perioadă relativ lungă”, a declarat Dumitru Chisăliță. Pe masa de lucru a Guvernului se află în lucru o ordonanță de urgență care ar interzice exploatarea și utilizarea cărbunelui în România pentru obținerea energiei. 

Este nevoie de o strategie

Cu alte cuvinte, a continuat analistul, ”diplomație energetică există, se face și creează rezultate”. Dumitru Chisăliță a menționat, de asemenea că ”eu personal am fost în trei comisii în zona Consiliului European. Nu există nu se poate negocia. Nu există așa ceva, vă spun din experiență proprie. Absolut orice se negociază. Dar pentru a negocia, trebuie să știi foarte bine ce vrei tu, în primul rând. Iar pentru a știi ce vrei tu ar trebui să avem și noi ce au toate țările, adică o strategie. Ori România nu are, din 2007, nici o strategie energetică. Noi avem stai să vedem, astăzi e ceva, mâine e altceva”, a apreciat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă. 

Nu comparăm mere cu pere

Este România în stare să înlocuiască din energie regenerabilă capacitatea de energie de la CE Oltenia în cei opt ani de zile, dacă se închid minele? ”Problema nu este de a înlocui. În momentul în care discutăm de energie regenerabilă trebuie să avem în vedere discontinuitatea producerii de energie regenerabilă. Și când fac comparație între o resursă care este securitară, în sensul că oricând, la orice minut, în orice zi, în orice perioadă a anului funcționează și are aceeași capacitate de a produce energie, cu una care este discontinuă, asta nu este o comparație. Pentru că trebuie să facem o comparație între mere cu mere și nu mere cu pere din punctul acesta de vedere. Nu degeaba am vorbit de strategie. În momentul în care vin cu o astfel de măsură, eu ar trebui să am nu doar o capacitate pe care să o pun în loc, dar trebuie să am elemente care să-mi asigure același nivel de securitate energetică pe care îl pun în loc. Deci nu este doar o contabilitate aici: mi-au ieșit 400, mi-au intrat 400. Mi-au intrat 400 care trebuie să-mi asigure aceeași securitate energetică pe care o asigurau vechii 400”, a explicat expertul. 

Cum se poate face acest lucru? În primul rând, a explicat Dumitru Chisăliță, trebuie să avem în vedere că orice energie regenerabilă este discontinuă. ”Ceea ce înseamnă că, în spate trebuie să am o energie care să fie la minut pornită, dacă mi se oprește acea energie tot la minut. Ceea ce înseamnă că fie trebuie să o înmagazinez în niște sisteme (...) pe care să le pun în funcțiune atunci când îmi cae instantaneu această energie. Dar toate acestea trebuie gândite în complexitatea lor, nu doar să abordezi problema contabilicește”, a subliniat analistul la B1TV

Citește și Mircea Coșea: ”România are cărbune pentru 200 de ani! Eu nu înțeleg relația dintre Ministerul Energiei și UE”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

ASF trebuie să mai lucreze pe text
CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur

pixel