Sârbii au început să producă vaccinul Sputnik V

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ungaria va primi tehnologia rușilor
Ungaria va primi tehnologia rușilor
Serbia a început vineri producţia vaccinului rusesc anti-COVID-19 Sputnik V într-un laborator din Belgrad, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează AFP.

Serbia este prima ţară europeană care produce acest vaccin, în afară de Rusia şi Belarus.

Preşedintele sârb a precizat că va urmări prin transmisiune video lansarea operaţiunilor programate pentru ora 15:30 GMT la Institutul de Virologie Torlak, alături de omologul său rus,Vladimir Putin.

"În câteva zile veţi avea primele vaccinuri produse în Serbia pe care le putem oferi cetăţenilor noştri, dar şi cetăţenilor din regiune, din Europa şi din întreaga lume", a adăugat Aleksandar Vucic.

Serbia va produce, de asemenea, vaccinul chinezesc Sinopharm, a reamintit el.

Ţara urmează să producă patru milioane de doze de vaccin Sputnik V în următoarele şase luni, a declarat ministrul sârb al Dezvoltării tehnologice, Nenad Popovic.

Un nou virus face saltul la om. China a confirmat

Vaccinul rusesc Sputnik V a fost aprobat în peste 65 de ţări, însă nu a primit undă verde din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene.

Oficialii ruşi s-au declarat optimişti vineri că vaccinul lor va fi recunoscut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Serbia a cumpărat până în prezent milioane de doze de vaccinuri chinezeşti, ruseşti şi occidentale.

Ţara balcanică, cu şapte milioane de locuitori, a vaccinat complet 30% din populaţia sa, potrivit datelor colectate de AFP.

Pentru a încuraja populaţia să se vaccineze, Belgradul a oferit bonusuri de 25 de euro şi a demarat campanii de vaccinare în centrele comerciale.

Circa 7.000 de sârbi au murit din cauza COVID-19 şi peste 710.000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel