Scandalul documentelor secrete din SUA. Joe Biden și-a desemnat un avocat

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Joe Biden și-a ales un avocat care i-a fost mereu alături
Joe Biden și-a ales un avocat care i-a fost mereu alături
Președintele Joe Biden a apelat la avocatul democrat Bob Bauer, un specialist în rezolvarea problemelor, pentru a gestiona răspunsul său la investigația procurorului independent numit de ministrul amrican al Justiției, merrick Garland, să facă lumină în cazul documentelor clasificate descoperite la domiciliul liderului SUA. 

Bauer va fi avocatul personal al lui Biden pe durata investigației lui Robert Hur, fost procuror federal din Maryland care va trebui să stabilească dacă respectivele documente au fost luate sau păstrate în mod necorespunzător. Purtătorul de cuvânt al lui Bauer a refuzat orice comentarii, în timp ce Casa Albă a declarat că documentele au fost "rătăcite din greșeală" și că va coopera pe deplin, dar nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor. 

Decizia lui Biden prevestește un joc dur al președintelui american,  care nu este dispus să cedeze și să meargă până la capăt, bazându-se pe oameni de încredere care i-au ghidat o mare parte din cariera politica recentă pentru a se apăra de consecințele politice și juridice ale investigației, care vine, culmea coincidenței, într-un moment în care se gândește să candideze pentru alegerile din 2024.

Un om care a fost mereu alături de Biden 

Republicanii, care controlează acum Camera Reprezentanților, sunt dornici să prezinte administrația lui Biden ca fiind zdruncinată de scandaluri, în timp ce fostul președinte Donald Trump, care și-a anunțat candidatura pentru 2024, se confruntă cu anchete și procese legate tot de documente clasificate, dar și de fraudă electorală și fiscală prin neplata de taxe. 

Biden a apelat la Bauer, în prezent profesor de drept la Universitatea din New York, pentru a-l ajuta în decizia sa de a candida la președinție în 2020. Bauer a continuat să fie consilier principal al campaniei lui Biden, conducând o armată de avocați care au monitorizat accesul la vot și au respins provocările legale lansate de Trump, adversarul republican al lui Biden. Bauer a jucat și rolul lui Trump în pregătirea dezbaterilor cu Biden.

Bauer a fost lăudat pentru modul în care a gestionat perioada dificilă de la alegeri până la anunțarea câștigătorului patru zile mai târziu și apoi în timpul tranziției prezidențiale, când Trump a refuzat să recunoască înfrângerea și a inițiat contestații juridice inedite și nereușite pentru a-l împiedica pe Biden să intre în funcție.

Căsătorit cu o altă confidentă a președintelui SUA

Bauer este de mult timp o figură importantă în cercurile juridice democrate. A reprezentat cele două campanii prezidențiale ale președintelui Barack Obama, a fost consilierul lui Obama la Casa Albă între 2009 și 2011 și s-a implicat în procesul de nominalizare a lui Biden pentru funcția de vicepreședinte. Tot atunci a devenit un apropiat al actualului locatar de la Casa Albă. 

Cu aspectul său erudit, Bauer și-a petrecut aproape întreaga carieră la firma de avocatură Perkins Coie, unde a lansat influenta sa practică de drept politic. Firme precum Perkins colectează milioane de dolari de la partidele politice americane aflate în dificultate în timpul sezonului electoral.

"Are înfățișarea și temperamentul unui profesor universitar, dar este un strateg feroce", comenta în 2020, pentru agenția Reuters, Samuel Issacharoff, profesor de drept de la Universitatea din New York care a lucrat cu Bauer în ambele campanii Obama. Bauer s-a retras de la Perkins Coie în 2018 pentru a se concentra pe activitatea sa didactică, dar a continuat să reprezinte unii clienți în calitate individuală.

El este căsătorit cu Anita Dunn, o altă confidentă a lui Biden și consilier principal la Casa Albă. Dunn este un arhitect cheie al strategiei de comunicare a lui Biden, care a ajutat la deciziile privind personalul și la dezvoltarea unui mesaj pentru a contracara adversarii republicani. Bauer va lucra acum cu avocații Casei Albe, în timp ce Biden va răspunde la ancheta avocatului special. În ultimele luni, au fost găsite documente cu marcaje clasificate atât în biroul personal al lui Biden de la un centru de cercetare din Washington, cât și într-un garaj al casei sale din Delaware.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel