Se lansează un program de promovarea a 12 rute turistice din România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează Proiectul „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale”, parte a Programului România Atractivă, prin care obiective cultural-turistice, mai puțin cunoscute, vor deveni vizibile pe plan intern și internațional

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va da startul, luna viitoare, campaniei „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale” parte a programului România Atractivă, prin care țara noastră își propune susținerea turismului cultural și scoaterea la lumină a sute de obiective culturale încă necunoscute pentru aportul lor deosebit la multiculturalitatea specifică țării noastre precum și promovarea acestora pe plan intern și internațional. Programul România Atractivă este parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru care România a obținut finanțare europeană și a cărui dată de finalizare este 30 iunie 2026.

 

Proiectul de promovare a celor 12 rute turistice/culturale își propune dezvoltarea unei platforme online în care este încărcat conținut original despre obiectivele culturale alese, crearea unei infrastructuri de semnalizare în teren, prin amplasarea de indicatoare turistice, promovarea obiectivelor mai puțin cunoscute, dar cu o mare valoare istorică și culturală pentru România și pentru întreaga Europă. 275 de obiective culturale vor fi numite principale și vor beneficia de conținut digital original multimedia, iar alte 450 obiective culturale suplimentare se vor regăsi în aceeași platformă, cu linkuri active, astfel încât, experiența turistică să fie una completă.

 

Programul România Atractivă reprezintă un prim demers pe care România îl face asemenea Greciei și Italiei care are ca scop reactivarea obiectivelor culturale mai puțin cunoscute, relevante pentru istoria și cultura națională și europeană.

 

„Proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale parte a Programului România Atractivă reprezintă o oportunitate pentru repoziționarea țării noastre pe harta turismului internațional. Cu o istorie de mii de ani, România este depozitarul unor veritabile comori istorice și culturale, care vor fi reabilitate și puse în valoare, ca parte a patrimoniului cultural și turistic intern și internațional. Suntem onorați că sarcina de a duce la îndeplinire acest proiect ambițios ne revine nouă și avem încredere că, în următorii ani, rutele turistic-culturale vor deveni un reper pentru călătorul în căutare de experiențe de suflet”, a declarat Răzvan Popescu, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

 

MIPE este coordonatorul acestui proiect, parte a Componentei 11 – Turism și Cultură, Investiția 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Jalonul 332 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Principalii beneficiari ai proiectului vor fi autoritățile locale, pe baza propunerilor cărora au fost centralizate și incluse obiectivele de pe cele 12 rute, și nu mai puțin important, turiștii români și străini. Prin acest proiect, România are oportunitatea de a se poziționa ca o destinație turistică unde istoria, cultura, tradiția și gastronomia se împletesc într-o manieră originală.

 

Proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale a fost creat în baza unui efort comun în care proprietarii și custozii acestor obiective au transmis propunerile lor către MIPE în vederea includerii acestora în program.

 

Obiectivele, parte din cele 12 rute turistice, au o importanță istorică și de patrimoniu relevantă, iar odată introduse într-un circuit pot contribui la dezvoltarea economică a comunităților locale în care se află și pot oferi experiențe deosebite turiștilor.

 

Cele 12 rute sunt:

  1. Ruta castelelor – 21 obiective promovate;
  2. Ruta curiilor din Transilvania – 13 obiective promovate;
  3. Ruta culelor – 11 obiective promovate;
  4. Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 obiective promovate;
  5. Ruta bisericilor fortificate – 15 obiective promovate;
  6. Ruta bisericilor de lemn – 53 obiective promovate;
  7. Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 18 obiective promovate;
  8. Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 obiective promovate;
  9. Ruta castrelor romane – 22 obiective promovate;
  10. Ruta cetăților – 31 obiective promovate;
  11. Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate;
  12. Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 33 obiective promovate.

 

Important de știut este faptul că o mare parte a obiectivelor culturale vor putea fi vizitate încă de la lansare. Există și un segment din acestea care au intrat sau urmează să intre într-un proces de reabilitare sau restaurare, din acest motiv nu sunt deschise publicului în momentul lansării.

 

Proiectul România Atractivă este implementat de MIPE împreună cu  asocierea TERRA BUILDING S.R.L. (lider) și EVENTYA Co S.R.L. (asociat), consorțiul care a câștigat licitația organizată de Minister”, în anul 2022. Terra Building SRL este o companie românească specializată în infrastructură rutieră, iar Eventya SRL este o companie specializată în dezvoltarea de  aplicații de travel.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României va avea un nou casier central

Banca Naţională a României (BNR) va avea un nou casier...

Banca Nationala a României
Platforma online pentru PNRR / Foto: Freepik
Călători în gară / Foto: Freepik
Helical Fusion
Ghișeu / Foto: Freepik
Germania / FOTO: Unsplash

Valul insolvenţelor cuprinde Germania

Insolvenţele ar urma să crească semnificativ, din cauza...

Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness
Keir Starmer, Friedrich Merz, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski
L'Oreal, sediul central, Paris
Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban, la anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor locale / Foto: George Călin / Inquam Photos
Cadastru / Foto: Freepik
Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Aeroportul Otopeni
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com

pixel