Semn nou de circulație. Ce trebuie să știe conducătorii auto

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Folosirea nu este obligatorie
Folosirea nu este obligatorie
În Parlament a fost depusă o propunere legislativă ce prevede introducerea unui semn nou, distinctiv, pentru conducătorii auto cu deficiențe de auz. Proiectul de act normativ va fi dezbătută mai întâi în Senat, apoi în Camera deputaților, care este for decizional. 

Potrivit inițiative legislative, semnul, a cărui folosire este opțională, va fi aplicat pe lunetă, în colțul din dreapta sau din stânga sus. Oricum, este nevoie și de o legitimație care să dovedească dizabilitatea persoanei în cauză.

Semnul are rolul de a-i atenționa pe agenții de circulație că la volanul mașinii se află un șofer cu deficiențe de auz și că este nevoie de un interpret și de comunicare în limbajul semnelor.

De asemenea, în caz de accident, autoritățile vor observa semnul distinctiv și, din nou, vor apela la un interpret în limbajul semnelor.

Citește și Vești proaste pentru șoferi, vor rămâne mai ușor fără permis

Pentru ceilalți participanți la trafic, semnul înseamnă că respectivul conducător auto trebuie atenționat, la nevoie, cu semnale luminoase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Auto BMW. Freepik.com
Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com
Alexandru Nazare
Bani. Foto: Freepik.com

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde lei

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...

Cu telefonul în mână / FOTO: Freepik

Spotify aproape şi-a dublat profitul în 2025

Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...


pixel