Situaţie fără precedent în Ucraina. Fermierii se pregătesc pentru recoltarea cerealelor, dar silozurile sunt deja pline

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Situaţie fără precedent în Ucraina, în plin război cu Rusia.

Ferma lui Oleksandr Peretiatko din centrul Ucrainei se pregăteşte să înceapă recoltarea cerealelor peste câteva zile, iar într-un an normal aceste cereale ar fi fost trimise în porturile de la Marea Neagră pentru a fi exportate în întreaga lume, transmite Bloomberg.

În acest an, însă, noile cereale recoltate de Peretiatko vor fi depozitate în saci de polimeri care se vor întinde pe cele 5.000 de hectare ale fermei, pentru că nu există alt loc pentru depozitarea lor.

De la pierderea dramatică a veniturilor din export şi până la câmpurile înţesate cu mine şi maşini agricole distruse, invazia rusească a avut un impact semnificativ asupra sectorului agricol din Ucraina. Acum, porturile de la Marea Neagră sunt închise, în pofida eforturilor internaţionale de a ajunge la un acord, recoltarea este pe cale să înceapă, iar silozurile sunt încă pline cu recolta de anul trecut.

Fermierii ucraineni caută alternative pentru stocarea cerealelor şi îşi fac deja griji cu privire la ce suprafaţă vor putea însămânţa în sezonul 2023. Aceasta înseamnă că este posibilă o diminuare a capacităţii Ucrainei de a aproviziona lumea cu cereale chiar şi după ce porturile vor fi redeschise, în condiţiile în care producţia din acest an este preconizată să fie mult mai mică decât cea de anul trecut. În plus, calitatea cerealelor şi randamentul la hectar vor avea de suferit dacă recoltele vor fi lăsate mult timp pe câmp din lipsă de spaţii de stocare.

"Anul viitor vom visa la problemele cu care ne confruntăm acum. Pentru că, credeţi-mă, probleme de anul viitor vor fi mult mai grave", susţine Dmitry Skornyakov, director general la HarvEast, o companie agricolă cu activităţi în estul şi nordul Ucrainei.

Înainte de război, Ucraina era unul din cei mai mari exportatori mondiali de grâu, porumb şi floarea soarelui, iar întreruperea livrărilor din Ucraina a trimis o undă de şoc pe pieţele agricole mondiale, ducând preţurile la alimente la valori record şi îngrijorări cu privire la foamete la nivel mondial.

Guvernul de la Kiev se aşteaptă ca producţia de cereale să scadă cu aproape 40% în acest an, comparativ cu 2021, după ce fermierii au avut probleme cu obţinerea de îngrăşăminte sau au lăsat terenurile necultivate. Chiar şi aşa, Ucraina are în prezent o rezervă de cereale de aproximativ 20 de milioane de tone de anul trecut, în condiţiile în care noul sezon agricol începe luna viitoare.

O cincime din silozurile de cereale ucrainene au fost afectate sau pierdute ca urmare a teritoriilor ocupate de forţele ruseşti, susţine ministrul ucrainean al Agriculturii. Aceasta înseamnă că, în jurul lunii octombrie, fermierii ucraineni nu vor avea unde să depoziteze 10 până la 15 milioane tone de cereale.

Citeşte şi: Josep Borrell: Rusia pune lumea în pericolul foametei. Riscăm o catastrofă alimentară mondială

Anumite cantităţi de cereale au început să iasă din Ucraina via trenuri, camioane şi transport fluvial, însă procedurile sunt îndelungate. În plus, în mod normal exporturile de grâu ale Ucrainei ating nivelul de vârf după recoltare iar ţările vecine membre UE vor avea de gestionat propriile lor recolte în acelaşi timp, ceea ce va crea probleme logistice.

"Este un proces îndelungat, dificil şi scump. O problemă foarte mare. Într-o lună vom avea noua recoltă. Şi mă aştept ca situaţia să se agraveze şi mai mult", a spus Skornyakov.

Ucraina ar trebui să aibă spaţiul necesar pentru a stoca grâul şi orzul, care sunt primele recoltate, estimează Petro Melnyk, preşedintele Ukrainian Agribusiness Club. Problema cea mare va apărea la toamnă când vor fi recoltate culturile târzii, precum porumbul. Utilizarea sacilor pentru depozitarea cerealelor, o practică utilizată de fermieri de mai mulţi ani, va fi de ajutor. Chiar în această situaţie, nu va putea fi absorbit întregul surplus, iar fermierii au nevoie de asemenea de capacităţi pentru curăţarea şi uscarea cerealelor, a menţionat Melnyk.

Ucraina a cerut ajutorul partenerilor europeni pentru depozitarea următoarei recolte. Spaţiile mobile de depozitare ar putea oferi capacităţi suplimentare de 15 milioane de tone, a declarat recent premierul ucrainean. Alţi aliaţi au promis, la rândul lor, că vor ajuta, în timp ce preşedintele SUA, Joe Biden, a spus că vor fi construite silozuri temporare în ţările care au graniţă cu Ucraina, cum este Polonia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat își alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Unsplash

Cât costă benzina și motorina la început de săptămână

Evoluția pieței carburanților este, oarecum,...

Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
CEC Bank / Ilustrație: Oana Pavelescu
BCE
Bună dimineața! Să aveți o zi de neuitat!
Investitori la bursă / FOTO: Freepik
Este nevoie de redresare
Lacătul pe ușă
COP29 BAKU / FOTO: https://cop29.az/en/media-hub/media-gallery/35/album?slide=8
Garage DDD / FOTO: Captură ecran
Toyota
Donald Trump / Foto: Flickr, Casa Albă

Echipa Donald Trump II: Loialitate în slujba unei ambiții

Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...

În laboratoare / FOTO: https://www.leti-cea.fr/cea-tech/leti/Pages/presse/Phototheque.aspx
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Unicredit

UniCredit exclude relocarea sediului central în Germania

Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...

Unilever / FOTO: Freepik

Unilever vrea să renunțe la o serie de produse alimentare

Este o manevră care face parte din planurile de...

foto: pexels.com
O colaborare de succes
Bună dimineața! Să aveți o zi minunată!
Mașină electrică / sursa: Freepik.com
Jeff Bezos și Elon Musk
La volan, fără griji! FOTO: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bentley

Bentley spune „nu încă”: ce ascunde strategia Beyond100+

Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com

pixel