Accidentele auto mortale. Șoferii nu mai scapă de închisoare

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Accident auto
Accident auto
Deputații au adoptat un nou proiect de lege care îi vizează pe unii șoferi.

Proiectul de lege adoptat miercuri de deputați elimină posibilitatea suspendării executării pedepsei cu închisoarea pentru cei care, în ciuda consumului de alcool sau droguri sau a absenței permisului de conducere, se urcă la volan și provoacă un accident mortal. În consecință, șoferii vinovați în astfel de cazuri nu vor mai putea evita executarea pedepsei cu închisoarea.

Potrivit modificărilor propuse în proiectul legislativ adoptat astăzi de Parlament, Codul penal va fi ajustat pentru a introduce o excepție la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau închisoarea. În mod concret, suspendarea executării pedepsei cu închisoarea nu va mai fi posibilă în cazul accidentelor rutiere soldate cu moartea unei persoane din cauza neglijenței, atunci când șoferul nu deține permis de conducere sau conduce sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive. Aceeași regulă se va aplica și în situația în care șoferul provoacă moartea a două sau mai multor persoane prin acțiunile sale.

Acum, Codul penal prevede că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă:

  • pedeapsa aplicată este numai amenda;

  • aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;

  • infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Potrivit inițiatorilor, legea penală trebuie completată, astfel încât să apară următoarele efecte:

  • să ocrotească relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă prin aplicarea unor sancţiuni adecvate în raport cu gravitatea faptei de ucidere din culpă reţinută în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive. Aplicarea sancţiunii este necesară pentru disciplinarea conduitei destinatarilor legii;

  • să creeze premisele reducerii incidenţei accidentelor rutiere soldate cu ucidere din culpă în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive;

  • să determine schimbarea atitudinii destinatarilor legii penale faţă de valorile sociale prin funcţia preventiv-educativă de a forma conştiinţa specifică de respect pentru valorile sociale constituite în jurul dreptului la viaţă şi integritate ale persoanei, ocrotite de legea penală.

România conduce topul european atunci când vine vorba despre numărul deceselor cauzate de accidente rutiere, valorile înregistrate aici depășind dublul celor înregistrate la nivelul Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Christine Lagarde / Foto: BCE / Flickr
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
freepik.com
Yuan vs dolar. Foto: Freepik.com

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Gaza / Foto: Agerpres / Xinhua / Rizek Abdeljawad
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal

pixel