Spania schimbă regulile jocului în plin sezon turistic

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Spania / FOTO: Freepik
Spania / FOTO: Freepik
Guvernul spaniol a anunțat miercuri că va revizui politica închirierilor sezoniere, în încercarea de a domoli furia locuitorilor care se simt excluși de pe piața imobiliară. 

Guvernul va investiga înregistrările de pe platforme precum Airbnb și Booking.com pentru a verifica dacă au licențe, a precizat ministrul pentru Drepturile Consumatorului, Pablo Bustinduy.

„Dacă o casă nu are licență pentru turism, promovarea acesteia pe platformele de internet este ilegală și, prin urmare, se pedepsește”, a spus Bustinduy într-un interviu acordat postului public TVE.

Spania se luptă să găsească un echilibru între menținerea turismului, unul dintre principalii piloni ai economiei, și rezolvarea preocupărilor localnicilor care nu pot închiria o locuință pentru că proprietarii preferă turiști străini, de la care pot cere prețuri mai mari. 

Chirii majorate

Justificând noua politică, primarul Barcelonei, Jaume Collboni, a amintit că, în ultimul deceniu, prețurile de închiriere au crescut cu 68%. ”Este unul dintre motivele pentru care a fost elaborat acest plan de a interzice treptat închiririle pe termen scurt în oraș până în 2028”, a precizat edilul.

Apartur, asociația proprietarilor de apartamente turistice, a declarat că măsura echivalează cu o expropriere, în timp ce Curtea Constituțională Spaniolă deliberează asupra legalității măsurii.

În acest context, premierul Pedro Sanchez a anunțat la începutul acestei săptămâni că guvernul va crea un registru al proprietăților de închiriere de vacanță pentru a limita numărul de listări.

Dorm chiar și în mașini 

Locuitorii din Barcelona, ​​Insulele Canare și Malaga au organizat proteste împotriva creșterii chiriilor turistice. În aceste destinații,  angajații sezoneri găsesc cu greu cazare, astfel că mulți dorm în rulote sau chiar în mașinile personale. 

Guvernul are în vedere, de asemenea, limitarea chiriilor pe termen mediu, cu o durată de la una la unsprezece luni, și le-ar putea oferi vecinilor clădirilor rezidențiale un cuvânt de spus dacă un proprietar își poate înregistra proprietatea pe platforme, a declarat ministrul Locuinței, Isabel Rodriguez.

„Trebuie să păstrăm drepturile sociale, cum ar fi dreptul la locuință”, a declarat doamna Rodriguez la postul de radio Cadena SER.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Gabriel Biriș
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Reclamă 7Up / Foto: Dave Fey / Flickr
Mașini / Sursa foto: Freepik.com / @tongstocker1987
Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan nu participă la ”Ora Premierului”

Premierul Ilie Bolojan acceptă invitația la „Ora...

ANAF. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Consiliul Concurenței
FOTO: Freepik@WangXiNa
FOTO: Freepik@thanachat

UE finanțează masiv biogazul, dar fără reguli stricte

Uniunea Europeană a alocat peste 37 de miliarde de euro...

Bill Gates

Bill Gates, avertisment pentru omenire

Bill Gates, omul care ani la rând a vorbit despre un...

FOTO: Freepik@tikko33
Loteria Romana
Petrotel Lukoil
FOTO: Freepik
Windows 11
Ajutor încălzire locuinţă 2021. Aceste persoane NU pot BENEFICIA de sprijinul oferit de stat
Bursa de Valori București
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Facturi. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Amenzile pot fi plătite acum printr-un cont unic național

Guvernul digitalizează plata amenzilor. Un cont unic...

pamanturi rare - FOTO: Freepik@VecMes
ANAF
ionut mosteanu - FOTO: Agerpres
Taxa auto se restituie
SPV, e-Factura, e-Transport, e-TVA / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Rob Jetten

pixel