Stopează răspândirea SARS-CoV-2 și este folosit de multe familii

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Mai sunt necesare niste studii
Mai sunt necesare niste studii
Cercetătorii de la Școala de Medicină Dentară Rutgers au găsit dovezi că două tipuri de apă de gură distrug virusul COVID-19 în condiții de laborator, împiedicându-l să se înmulțească în celulele umane.

Într-un studiu publicat în revista Pathogens, autorii arată că, în timpul experimentelor efectuate, au constatat că Listerina și clorhexidina, eliberată pe bază de rețetă ca apă de gură, au distrus virusul în câteva secunde după ce au fost diluate la concentrații ce imită utilizarea efectivă.

Specialiștii subliniază, totodată, că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a testa eficacitatea reală a acestor preparate la om.

„Studiul a fost realizat în laborator folosind concentrația specifică apei de gură și durata necesară pentru contactul cu țesutul. Altfel spus, au fost reproduse condițiile care se crează în gura unei persoane în timpul utilizării unui produs de igienizare a cavității bucale”, a declarat Daniel H. Fine, autor principal al articolului.

Citește și Vaccinare. Ce se întâmplă cu persoanele care au avut COVID-19
 
Cercetările au demonstrat că alte două substanțe prezente în componența apei de gură au potențialul de a oferi o anumită protecție împotriva transmiterii virusului: betadina, ce conține povidonă iodată, și peroxalul, ce conține peroxid de hidrogen. Totuși, numai listerina și clorhexidina au distrus virusul cu un efect redus asupra celulelor pielii din gură, care oferă o barieră de protecție împotriva virusului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu

pixel