SUA riscă să cadă într-o capcană periculoasă. Jocurile sunt dure

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un ajutor extraordinar
Un ajutor extraordinar
Statele Unite riscă la modul cel mai serios, pentru că s-ar putea întâmpla ca Washingtonul să ajungâ în situația de a nu dispune de suficientă putere militară pentru a lupta împotriva a două, ba chiar mai multe amenințări. 

În ultimele 18 luni, Pentagonul s-a concentrat pe revizuirea strategiei de apărare a Statelor Unite. Ministerul american al Apărării intenționează să renunțe la principiul derulării în paralel a două războaie, în favoarea unui concept ce vizează focusarea pe victoria într-un singur conflict de amploare, împotriva Rusiei sau Chinei, susține agenția Bloomberg într-un amplu articol pe această temă.

Schimbare de abordare

În opinia semnatarului materialului, Hal Brands, militarii americani consideră pe bună dreptate că a înfrânge o mare putere globală este mai dificil decât a repurta victoria într-o eventuală confruntare armată cu vechii inamici, respectiv Irak, Iran sau Coreea de Nord. În aceste condiții, semnalele lansate în ultimul timp de Pentagon, luările de poziție ale responsabililor instituței arată o schimbare de abordare a ceea ce înseamnă desfășurarea operațiunilor militare.

Concret, forțele armate ale SUA trebuie, pe viitor, să poată învinge într-un război cu o mare putere, reușind, în același timp, să asigure măsurile de intimidare a unei agresiuni pe un al doilea front. Cu alte cuvinte, explică Bloomberg, US Army trebuie să-și concentreze atenția nu pe două conflicte regionale cu state-paria, ci pe un conflict de mare intensitate cu un singur concurent: China sau Rusia.

Riscuri reale

Pe scurt, abordarea Pentagonului pornește de la ideea că Pentagonul trebuie, mai întâi, să înțeleagă cum să învingă un singur mare adversar înainte de a trece la ceva mai ambițios. O abordare rațională, dar care comportă riscuri reale, atât în vremuri de pace, cât și de război. Într-o perioadă de confruntări armate, SUA riscă, spre exemplu, să se confrunte cu mai multe provocări, cărora Pentagonul s-ar putea să nu le facă față.

Astfel, dacă SUA vor fi, ipotetic vorbind, obligate să deplaseze o mare parte din forțele lor armate în partea vestică a Pacificului, pentru a ține piept Chinei, alt stat ostil - poate Rusia - ar putea lansa o provocare Washingtonului, în timp ce acesta este concentrat pe alt teatru de operațiuni. Chiar dacă acest al doilea inamic nu va porni la atac, el va încerca, în aceste circumstanț, să forțez mâna Statelor Unite, obținând concesii diplomatice sau economice. Iar dacă negocierile vor eșua, situația ar putea deveni explozivă.

Citește și NATO fără SUA, în război cu Rusia. Americanii știu cine va învinge

În viitorul apropiat, SUA se vor afla într-o confruntare tensionată și periculoasă cu Rusia și China. Dar Washingtonul nu trebuie sub nici o formă să permită ca US Army să cadă într-o capcană de circumstanțe, când SUA riscă să fie împinse în două războaie concomitente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel