Brexit-ul și vestele galbene lovesc industria ceasurilor din Elveția

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Baselworld 2019
Baselworld 2019
Producătorii elveţieni de ceasuri, care se reunesc săptămâna aceasta la Basel, la Salonul internaţional de orologerie şi bijuterie, au privirile aţintite spre Londra şi Paris, două capitale cheie pentru vânzarea de produse de lux, afectate de Brexit şi, respectiv, de protestele "vestelor galbene", informează AFP. 

În cazul Marii Britanii, producătorii elveţieni de ceasuri încearcă să evite eventuale întreruperi în lanţul de aprovizionare, care ar putea apărea după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. 

Anumite pieţe "încearcă să se protejeze împotriva problemelor practice" cu privire la formalităţile şi riscurile de congestiune la vămi, a constatat Jean-Daniel Pasche, preşedintele Federaţiei Industriei Elveţiene de Orologerie, într-un interviu acordat AFP, cu ocazia Salonului de la Basel. 

Datele statistice publicate săptămâna trecută de Federaţia Industriei Elveţiene de Orologerie arată că exporturile de ceasuri spre Marea Britanie au crescut cu 58,3% în luna februarie, după un salt de 23,6% în luna ianuarie, ca urmare a constituirii de stocuri înaintea Brexitului. Comparativ, pe ansamblul anului trecut, exporturile de ceasuri elveţiene spre Marea Britanie au scăzut cu 4,4% faţă de 2017. 

Citește și: Premiere spectaculoase la Salonul Internațional de Orologerie 2019 GALERIE FOTO

"Ar putea fi de asemenea o reacţie preventivă faţă de evoluţia cursului de schimb", a adăugat Jean-Daniel Pasche, care a subliniat că o eventuală cădere a lirei sterline, potrivit scenariilor avansate de pieţele financiare, ar putea stimula achiziţiile de produse de lux la Londra. 

În 2016, deprecierea monedei britanice după votul în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană a declanşat o frenezie a cumpărăturilor făcute la Londra de turişti, în special de cei asiatici, atraşi de cursul de schimb avantajos. 

"Nimeni nu ştie cu adevărat ceea ce se va întâmpla. În aceste condiţii, ne-am luat măsuri de precauţie", a declarat, la rândul său, Rolf Studer, codirector general la marca de orologerie elveţiană Oris. 

Această marcă a decis să îşi facă rezerve în Marea Britanie. 

Hublot, o alt marcă de renume a industriei elveţiene de orologerie, se înscrie şi ea în rândul celor care au decis să îşi majoreze stocurile, în cazul în care produsele de pe continent vor fi blocate timp de mai multe săptămâni în vămile britanice, în condiţiile în care Marea Britanie este prima piaţă pentru exporturile de ceasuri elveţiene în Europa. 

Rolul Angliei

Londra joacă un rol important pentru vânzările de produse de lux pe lângă clientela turistică, într-un context în care buticurile de astfel de produse din inima Parisului sunt închise în fiecare sâmbătă, din cauza protestelor "vestelor galbene". 

Frecventarea buticurilor din Paris "a scăzut dramatic", a recunoscut directorul general de la Hublot, Ricardo Guadalupe. 

Bulgari, un alt brand care va prezenta noutăţi la Salonul de la Basel, a avut de suferit după ce noul său butic de pe Champs Elysees a fost devastat în urma protestelor "vestelor galbene" din 18 martie. 

"Pentru echipele noastre este extrem de stresant, este o insecuritate permanentă", a declarat directorul general Jean-Christophe Babin. 

În Europa, numeroşi producători elveţieni de ceasuri depind de achiziţiile turiştilor, în special cei asiatici, care sunt responsabili, pentru anumite mărci, de jumătate din vânzările lor. Pe fondul îngrijorărilor provocate de o posibilă scădere a numărului de turişti în Franţa din cauza protestelor "vestelor galbene", numeroşi analişti se aşteaptă la o scădere a exporturilor de ceasuri de lux elveţiene în Franţa. 

În perioada 22 - 27 martie are loc, în oraşul elveţian Basel, Salonul internaţional de orologerie şi bijuterie - Baselworld. Prima ediţie a evenimentului a avut loc în anul 1917, sub titulatura "Schweizer Mustermesse Basel" (MUBA). În 2003, denumirea oficială a târgului a devenit cea folosită astăzi: "Baselworld - Salonul de ceasuri şi bijuterii". La ediţia din 2003 au fost prezenţi aproximativ 90.000 de vizitatori, în timp ce la ediţia din 2007 au fost pentru prima dată peste 100.000 de vizitatori, respectiv 101.700 vizitatori, care proveneau din 100 de ţări de pe glob.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA
Fabrică de imbuteliere Pepsi

Pepsi, dată în judecată în SUA de protecția consumatorului

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), instituția care...

Exploatare de litiu
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Vaporul eCSOV

A început marea electrificare a transportului naval

Industria navală face pași importanți către un viitor...

ByteDance, compania mamă a TikTok
Stațiune de schi
FMI
Agenție BRD
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic
Bursa / sursa foto: Freepik.com
Donald Trump
foto: pexels.com

pixel