Surpriză cu salariile românilor. Cine se aştepta la o asemenea evoluţie în plină criză?

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
INS, informatii despre salarii. Foto: fauxels - Pexels
INS, informatii despre salarii. Foto: fauxels - Pexels
Institutul Naţional de Statistică a prezentat cifrele momentului privind salariile românilor. 

INS anunţă că în decembrie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 6.327 lei, cu 383 lei (+6,4%) mai mare decât în luna noiembrie. Totodată, câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.879 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 234 lei (+6,4%), anunță INS.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului (10.534 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.922 lei).

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%.

Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% pentru luna decembrie 2021 față de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 105,6% pentru luna decembrie 2021 față de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 240,0%, cu 12,9 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna noiembrie 2021.

Comparativ cu noiembrie 2021, în luna decembrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale,
pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

 

Unde s-au înregistrat cele mai mari creşteri

 

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 48,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, respectiv cu 42,9% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 27,0% și 32,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 16,0% și 23,0% ȋn tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, telecomunicaţii, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, transporturi pe apă; între 10,0% și 15,0% ȋn captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii economice, de șomajul tehnic sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

 

Sectoarele în care au fost scăderi

 

Scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a (-8,0%), respectiv în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,1%) .

În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,6%). Câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-1,0% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (-0.1%), potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ursula von der Leyen și Donald Trump au ajuns la un acord comercial / Foto: Reuters / Evelyn Hockstein

Acord comercial istoric între Washington și Bruxelles

Președintele american Donald Trump a anunțat duminică...

De ce mediul de afaceri din România este dominat de bătrâni

- Antreprenorii români îmbătrânesc: peste două treimi...

Ilie Năstase a demonstrat tuturor că, deși este general-maior
Dragoș Anastasiu
Calcule și evaluări / FOTO: Freepik
Recoltarea cerealelor / Foto: Freepik
Bani

Care a fost cea mai mare pensie specială plătită în iunie?

Numărul beneficiarilor de pensii speciale a ajuns, în...

Pepco
Palatul Victoria
BVB/ FOTO: Facebook
Furtuna din Caraș Severin
Kim Jong Un și Vladimir Putin
De la 1 august TVA-ul se modifică
Judecătorie / Foto: Freepik
Donald Trump
La benzinărie în drum spre mare / FOTO: Frepik
Caniculă

Codul roșu de caniculă, prelungit până luni

Valul de căldură lovește din plin sudul României cu...

Nișișor Dan și Alexander Van der Bellen
Audit / Foto: Freepik
CNE Cernavoda
Romsilva
Miraj, efect cauzat de temeratura ridicată / Foto: Jeffrey Beall

Canicula aduce interdicții de circulație pe șosele

Autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepţia...

Grafic
China National Nuclear Corp.
Militari / Foto: MApN
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik

pixel