Ţările UE au ajuns la un acord pentru a redeschide frontierele

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ţările UE au ajuns la un acord pentru a redeschide frontierele
Ţările UE au ajuns la un acord pentru a redeschide frontierele
Statele membre UE au ajuns la un acord cu privire la circulaţia călătorilor străini în Uniunea Europeană, deschizând astfel uşa persoanelor vaccinate împotriva covid-19 cu vaccinuri autorizate în Uniunea.

Ţările UE îşi deschid frontierele pentru cetăţenii vaccinaţi. Reprezentanţii statelor membre UE s-au pus de acord, miercuri, să permită intrarea în Uniunea Europeană a călătorilor din ţări terţe care au fost vaccinaţi complet împotriva covid-19 cu vaccinuri autorizate la nivel european,  relatează AFP.

Odată cu apropierea sezonului turisitic estival, ambasadorii Celor 27 au aprobat această recomandare a Comisiei Europene (CE) – care nu are însă un carcater constrângător pentru statele membre.

Însă UE încearcă să coordoneze măsuri la frontierele externe, având în vedere consecinţele acestora asupra liberei circulaţii în cadrul Uniunii.

UE şi-a închis frontierele externe în martie 2020 călătoriilor considerate neesenţiale şi a întocmit, începând din iunie, o listă restrânsă, revizuită cu regularitate, a ţărilor ai căror cetăţeni vaccinaţi sau nevaccinaţi  pot intre pe teritoriul european.

Reprezentanţii statelor membre UE au acceptat totodată miercuri să relaxeze criteriul ratei incidenţei SARS-CoV-2 pe care-l iau în calcul la elaborarea acestei liste.

Nivelul ratei incidenţei creşte, astfel, de la 25 la 75 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
Influencer arată un bitcoin
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Moody's
Inflație / Foto: Freepik
Bill Gates
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Ray Dalio
Yoon Suk Yeol
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness

pixel